Ultima postare

Astăzi îmi iau la revedere de la voi și de la Purple Dreams. Îmi pare rău. Purple Dreams a fost modul în care m-am descarcat de gânduri mai mult sau mai puțin frumoase, modul în care v-am prezentat momentele cele mai importante din mai mult de doi ani din viata mea. Purple Dreams a fost important, frumos, special, cel putin pentru mine, în special pentru ca l-am creeat într-un moment de răscruce al vieții mele, astfel încât a fost, într-o oarecare măsură, dovada ca acele momente au existat.

Acum, însă, Purple Dreams nu mă mai reprezintă. Nu mai este pe aceeași lungime de undă cu mine și, deși am căutat mult o modalitate de a-l modela după mine, de a-l face să meargă în același ritm cu mine, nu este posibil, și asta nu pentru că m-am despărțit de iubitul meu. Nu. Bărbații...pleacă. Eu m-am schimbat. De aceea voi creea un nou blog, care sa ma reprezinte acum. 

Îmi veți lipsi. Îmi vor lipsi visele movii, neprocesate, scrise cu maine tremurânde, transpuse direct din sufletul meu.

Vă îmbrățișez,

Monica

Don't give up

Durerea este o parte a vietii. Ea ne face sa ingropam sentimente care inca respira, sa ne ridicam din ruinele relatiilor esuate si sa mergem mai departe cu pasi siguri, ca si cum am avea certitudinea ca data viitoare va fi mai bine. Trebuie sa inlaturam amintirile usturatoare ale trecutului, pentru ca, in definitiv, nu sunt decat obstacole in calea unei fericiri viitoare, sa aruncam la gunoi cioburile viselor, sa ne curatam ranile, orgoliile sangerande, sperantele smulse din carne.

Pot sa spun ca, ani de zile, m-am considerat foarte norocoasa. Dupa cativa barbati nepotriviti, tradari, lacrimi si vise sufocate din fasa, "te iubesc"-ul nu a mai fost spus catre pereti, nu s-a mai pierdut in intunericul noptilor in care plangeam de furie si singuratate, ci a fost primit cu bucurie, apreciat, pretuit, inteles, ba mai mult, a primit si raspunsul pe care l-am asteptat, la care am visat, pentru care am tremurat. Totusi, nu suferisem atat de mult. Nu trecusera ani de singuratate si incercari esuate, nu primisem atat de multe "nu"-uri, fusesem tradata de putine ori, iar cicatricile se estompau cu fiecare zi in care golurile mele erau umplute de un om nou, un om pe care l-am numit cu mandrie "iubitul meu". Buzele mele nu mai rostisera niciodata cuvintele astea, erau insetate de ele. Asadar, am fost fericita sa reusesc din primele incercari timide.

Acum insa realizez ca n-a fost asa. Anii de siguranta, de completare, de iubire nu mi-au asigurat o viata in acest fel. Dimpotriva. Acum ma gasesc din nou in acelasi loc trist si friguros, in bataia vantului asteptarii. Ce astept? Nu stiu. Cu greu stie o inima franta ce asteapta in afara ca durerea sa se opreasca, ca locurile, melodiile, totul sa nu mai insemne nimic, ca absenta sa nu mai o sfasie.

Ma sperie lunile, anii de cautare, de singuratate care ma asteapta, dar in cele din urma totul are un scop. Lupta, asteptarea, epuizarea sunt doar pretul pe care-l platesc pentru demnitate, pentru respectul fata de mine, pentru a ma trezi dimineata si a stii ca sunt singura, dar nu ma minte, nu ma inseala nimeni.

Sunt slaba. Abia acum invat sa ma controlez. Niciodata nu am ales linistea de mai tarziu, ci de fiecare data am preferat sa dau drumul cuvintelor, sentimentelor, lacrimilor acum, pentru ca nu stiu cum sa tin durerea si furia in mine. Nu stiu cum sa nu spun ca ma doare, ca mi-e dor, ca imi vine sa ucid, sa tip, sa daram tot in jurul meu, ca in mintea mea imi imaginez ca totul arde si ard si eu in acelasi timp. 

Acum insa invat sa reprim aceste lucruri. Invat ca, daca mai rezist un minut, o ora, o noapte, mai reusesc un minut, o ora, o noapte. Dupa durere, descopar ca mai pot sporta o ora, apoi inca una, si inca una si inca una, pana cand nu ma va mai durea deloc. Semnele ca inima mea e rupta de-a binelea sunt de fapt semne ca inca mai pot continua. Cand simt ca mor si totusi mai respir, e o noua victorie. Cand simt ca nu mai pot sa mai imi tin in frau lacrimile, descopar ca am invatat deja sa ma abtin si pot deja sa mai trec un prag - acela de a zambi, chiar daca totul in interiorul meu se prabuseste.

Cred ca puterea mea, acum, din aceste momente de a strange din dinti si a mea rezista inca o data, chiar daca simt ca devine insuportabil, se construieste. Durerea nu ma lasa sa respir nicio secunda, dar asta nu inseamna ca voi ceda. 

Am invatat zilele astea ca a ma bufni plansul atunci cand vad ceva ce era important in relatia noastra, ceva ce se lega de un moment frumos sau doar imi aminteste de el nu inseamna ca sunt slaba, ci doar ca data viitoare voi trece pe langa fara sa plang, pentru ca am facut-o deja, ci doar ma voi intrista, apoi, cand se va intampla din nou, cel mult voi tresari, ranile mele fiind din nou atinse. 

Este greu doar sa o iau de la zero. Sa-l sterg din sperantele mele. Sa-l sterg din fiecare imagine frumoasa pe care mi-am creat-o in minte, asteptand cu sufletul la gura sa o vad devenita realitate. Sa-l smulg de la bratul meu de mireasa. Sa-l izgonesc din viitorul meu fericit. Sa-l dau afara din casa pe care trebuia sa o impartim. Sa-i anulez prezenta din planurile mele.

Dar in fiecare zi in care absenta lui, amintirea lui, cuvintele lui ramase inca in mintea mea imi sfarama sufletul, sunt cu putin mai puternica, cu putin mai aproape de un barbat care sa nu ma minta, sa nu ma insele, sa nu ma uite, un barbat care sa ma faca intr-adevar fericira.

Life is not like movies

Sunt romantica. Intotdeauna am fost. Inainte sa am un obiect al afectiunii si dragostei mele, eram indragostita de ideea de a iubi si a fi iubita. Nu stiu daca aceasta e o calitate sau un defect, dar cert e ca nu se va schimba. Nicholas Sparks, Cecelia Ahern si Stephenie Meyer m-au facut asa. Bryan Adams, Robbie Williams, Celine Dion si Taylor Swift m-au facut asa. "A Walk to Remember", "If Only", "Dear John", "Love and Other Drugs", "The Notebook", "Before Sunset" si "Before Sunrise" m-au facut asa. M-au facut sa cred in suflete pereche, in dragoste adevarata, in a imbatrani impreuna.
Am crezut chiar ca sunt atat de norocoasa incat sa-mi fi gasit sufletul pereche. Alesul. Cel alaturi de care sa-mi construiesc o familie si sa fiu fericita peste ani. Dar povestea asta nu a fost scrisa nici de un scriitor la fel de romantic ca mine si nici de un scenarist de la Hollywood. Iubirea vietii mele, cel alaturi de care mi-am planificat viitorul, cel in care am crezut si am sperat si cel alaturi de care am petrecut ultimii ani m-a mintit si m-a inselat, m-a dezamagit si m-a umilit.
Doare pana in strafundurile mintii si ale sufletului. Doare pana la nebunie. Apoi urmeaza furia - furie ca nu inteleg de ce ar fi facut asa ceva, furie ca am fost mintita atat de mult timp, furie ca imi amintesc mana care am tinut-o intr-a mea, care m-a mangaiat, pe care am iubit-o, pe alta femeie.
Acum mi-as dori ca viata mea sa fie un film siropos. Stiu exact ce s-ar intampla. Dupa cateva zile, saptamani, luni de suferinta, plans si ciocolata, el ar veni adanc intristat la usa mea, cu un buchet de flori, preferabil trandafiri, si o cutie cu bomboane de ciocolata de ciocolata si mi-ar spune cat de rau ii pare, mi-ar implora iertare, mi-ar promite cele mai frumoase lucruri posibile. Eu, miscata, as accepta sa-i ofer o a doua sansa, dupa care ne-am saruta mai pasional ca niciodata. Dupa firescul cadru "one week/three months/two years later", el va aparea cel mai onest si mai iubitor barbat pe care l-am cunoscut. Si-ar fi tinut toate promisiunile pe care mi le facuse la usa mea sau in cel mai neasteptat loc posibil, iar nefericitul incident nu s-ar mai fi repetat niciodata. Ar fi de la sine inteles ca va urma sa fim fericiti impreuna pentru totdeauna.
Am chiar si o scena preferata care mi-as dori sa se intample. Intotdeauna am sperat in secret ca, daca voi fi ranita, asa ceva mi se va intampla. Ma refer la o anume scena de la sfarsitul episodului 25 al sezonului al doilea din Gossip Girl, cand Chuck Bass gaseste cel mai dragut mod de a-si cere iertare si a-i spune lui Blair Waldorf, in sfarsit, ca o iubeste. Nu este cel mai frumos lucru pe care el l-a facut pentru ea, el fiind un maestru absolut al unor gesturi romantice, dar pe mine m-a cucerit in mod special. Poza este din acel moment.
Adevarul este insa ca trebuie sa fiu realista. Asa ceva nu se va intampla in realitate. Lunile, anii de durere, de tresarire la fiecare cuvant, loc, coincidenta care imi va aduce aminte de el vor exista. Voi plange, voi suferi, voi tipa, il voi uri, dar in cele din urma, voi trece peste tot. Asa este firesc, chiar daca este greu, caci se pare ca in viata reala minciunile, inselatul, dezamagirile se intampla tot timpul. Tot ce putem face este sa invatam o noua lectie din asta si sa mergem mai departe, increzatori ca data viitoare vom stii mai mult si vom suferi mai putin.
Sper ca voi sa fiti mai norocosi decat mine.

Va imbratisez,

           Monica

Filme exceptionale

"Eternal Sunshine of the Spotless Mind". In acest film este, practic, vorba despre un cuplu care isi sterge din memorie toate amintirile - placute si neplacute - ale relatiei lor, cu ajutorul inventiei unui doctor, care "spala" creiere. In acest proces de stergere din memorie a iubitei lui, Joel (Jim Carrey) descopera cat de frumoasa fusese iubirea dintre el si Clementine (Kate Winslet), in ciuda momentelor dureroase care o facusera pe ea atat de nefericita incat sa isi doreasca sa si-l stearga pe el din memorie. In acest moment, el incepe sa se lupte pentru Clementine si pentru putinele amintiri care-i ramasesera. Aceasta lupta este partea cea mai frumoasa a filmului. Deznodomantul, care m-a surprins cu totul, eu fiind sigura ca era vorba despre un final nefericit, este plin de speranta si romantism, desi dragostea dintre Joel si Clementine nu are nimic clasic, nimic romantic la modul siropos.
"Forrest Gump". Acesta este mult mai cunoscut, asa ca banuiesc ca majoritatea dintre voi l-a vazut deja. Este vorba despre un om cu un grad de inteligenta foarte scazut, dar pe care acest lucru nu-l opreste, ci, dimpotriva, realizeaza lucruri grandioase, aducand o schimbare in bine, punand lucrurile in miscare oriunde se duce. Forrest Gump demonstreaza ca sunt lucruri mai importante decat inteligenta, el dand dovada, poate si fara sa-si dea seama, de o dragoste curata, neschimbata pe parcursul vietii de la varsta copilariei, de un curaj nemaipomenit evidentiat atat in viata sa de soldat, cat si in viata de zi de zi, aparand orice lucru la care tine, in special pe iubirea vietii sale, Jenny, si de o hotarare ce-l face sa nu renunte la ideile sale, la planurile sale, la promisiunile nebune facute, pe care nimeni nu se astepta sa si le respecte. Ceea ce imi place la acest film este felul in care Forrest Gump schimba ceva in viata fiecarui om pe care-l intalneste - Elvis Presley, marii presedinti ai Statelor Unite, prietenul sau Bubba, locotenentul Dan, iubita lui Jenny, mama sa, care a fost prima care a crezut in el, vazand mai departe de handicapul lui.
"A Beautiful Mind", film biografic, este povestea impresionanta a lui John Forbes Nash, un matematician inca in viata care dezvolta o teorie economica, fapt care il face cunoscut. Din nefericire, evolutia lui in lumea matematicienilor este oprita in momentul in care el se imbolnaveste de schizofrenie, boala care ii afecteaza viata pe toate planurile. Reuseste sa infranga boala si sa-si refaca viata si renumele doar datorita sotiei lui, Alicia, care este alaturi de el fara exceptie, desi greutatile prin care ea trecea in incercarea de a-l sprijini pe barbatul cu care se casatorise erau enorme. Marturisesc ca, in momentul in care primise premiul Nobel (1994), cuvintele pe care i le adreseaza sotiei lui m-au impresionat si m-au facut sa plang. Pe buna dreptate, "A Beautiful Mind" a primit 4 premii Oscar si 4 premii Globul de Aur.

Cu ce ramanem?

Putine intalniri in viata pot fi puse sub semnul providentei. Putini oameni din cei cu ale caror cai se intalnesc ale noastre pot fi considerati speciali, aducand un plus vietii noastre intr-un fel sau altul. Am norocul de a fi cunoscut doua astfel de persoane, a caror participare la fericirea si cresterea mea interioara este constanta - genul de persoane fara de care este greu sa-ti imaginezi o continuitate. Ceva in mine ar muri fara ei, si anume iubitul meu, care este, la momentul potrivit, tot ce am nevoie: iubit, prieten, frate, amant, protector, si Andreea Papp, care, in cele mai grele momente, imi da putere.
Astazi am avut fericirea de a mai cunoaste o astfel de persoana, care a schimbat ceva in mine. Nu este o persoana atat de apropiata, dimpotriva, insa unicitatea ei este de necontestat. Este una din maicutele de la Biserica Catolica unde merg eu. Langa ea te simti linistit, caci ea este atat de calma si de fericita, de impacata cu viata, incat este contagios. Are un zambet vag, sincer, tot timpul, ca si cum a gasit tot ce era mai frumos in viata si deja nimic nu o mai poate atinge si nu ma indoiesc ca asa e.
Azi mi-a dat unn exemplu care mi-a dat de gandit. Mi-a povestit ca Imparatul Constantin cel Mare a spus ca isi dorea sa fie inmormantat cu mana dreapta afara din sicriu. Intrebat de ce, a raspuns "Pentru ca toti oamenii care ma vor vedea sa vada ca, desi am fost imparat peste cel mai mare si mai bogat imperiu din lume, totusi plec din aceasta lume cu mana goala, fara sa iau nimic cu mine."
Mi s-a parut foarte frumos, foarte surprinzator, foarte profund...si m-a facut sa ma intreb cu ce ramanem de fapt din viata. Daca trupul nostru nu-si poate pastra frumusetea, tineretea, voluptatea, daca nu putem pastra oamenii pe care-i iubim, daca nu putem pastra lucrurile materiale pentru care am muncit sau pe care le-am primit, care ne amintesc de ceva sau cu care ne-am inconjurat pentru a nu mai fi singuri, sufletul nostru sigur pastreaza ceva.
Si am ajuns la concluzia ca eu raman cu faptul ca am o pisica foarte draguta, ca iubesc fiecare zi cu soare , indiferent daca in adancul meu sunt foarte trista, ca am putini prieteni, dar adevarati, ca pot zambi din toata inima ori de cate ori am ocazia, ca am o surioara care nu inceteaza sa ma faca sa rad, ca exista trandafiri albi, ca sunt sanatoasa, ca iubesc din tot sufletul meu un barbat care ma face fericita, ca am cunoscut fericirea, credinta neclintita, dragostea adevarata, oragasmul, ca rad ori de cate ori pot, ca dansez pe melodiile mele preferate, atunci cand nu ma vede nimeni, ca fac karaoke atunci cand sunt doar parintii mei acasa, ca le-am descoperit pe Lykke Li, Florence Welch si Birdy, ca am citit "Cadoul" de Cecelia Ahern, "Prima iubire" de Francine Prose, "Mandrie si prejudecata" de Jane Austen si "Jane Eyre" de Charlotte Bronte, ca am vazut "Love and other drugs", "Before sunrise", "Before sunset" si "Factory girl", ca m-am indragostit de Christa Päffgen (Nico) si Edie Sedgwick, ca am mancat impreuna cu iubitul meu, ca am stat in pat cu el si ne-am uitat la filme, ca l-am tinut de mana in timp ce mergeam pe strada, ca am zambit la mesajele frumoase pe care mi le-a trimis, ca am primit cadouri minunate de la el, ca l-am sarutat si acelea erau cele mai frumoase momente, ca scriu cu pasiune si de fiecare data cand o fac ma aflu intr-o lume a mea,unde ma simt acasa.
Si sunt inca multe lucruri pe care vreau sa le pastrez in sufletul meu, frumos sigilate in amintiri, lucruri pe care vreau sa le fac, locuri pe care vreau sa le vad...

N-ai iubit niciodata daca...

...n-ai tremurat, n-ai plutit, n-ai stralucit de fiecare data cand l-ai sarutat, daca privirea lui dinainte sa-si lipeasca buzele de ale tale nu te-a facut sa te simti cea mai frumoasa femeie din lume, daca n-ai prelungit un pic momentul, doar pentru ca era atat de bine...
...n-ai privit fotografia lui si ai zambit, oricat de trista era ziua ta.
...n-ai plans macar o noapte pentru el.
...n-ai fixat ore in sir cu privirea telefonul, rugandu-te de el sa sune si sa fie el.
...nu te-ai trezit dimineata si mesajul lui de "buna dimineata" nu ti-a facut intreaga zi mai frumoasa.
...nu l-ai sunat doar ca sa-i spui "te iubesc".
...nu ai tremurat alaturi de el in fiecare moment greu al vietii lui.
...nu ai fost acolo pentru el, ca iubita, prietena, sora, amanta, sfatuitoare, orice a avut nevoie.
...tristetea lui nu te-a durut si pe tine.
...nu ti-ai imaginat o familie cu el, copii care sa semene cu el.
...n-ai vrut sa o omori pe curva aia pentru ca l-a privit cum numai tu ai voie sa-l privesti.
...nu te-ai simtit frumoasa, vie, perfecta cand ai facut dragoste cu el.
...n-ai plans vazandu-l cum pleaca.
...n-ai alergat in bratele lui, fericita.
...nu te-ai simtit mandra mergand cu el pe strada.
...n-ai tresarit pentru o secunda, crezand ca a patit ceva.
...simpla idee ca o alta femeie sa-l atinga, sa-l faca sa zambeasca, sa-i cuprinda mana in care ar fi trebui sa fie a ta nu te-a facut sa mori un pic in sufletul tau de furie si de suparare.
...nu i-ai recunoscut undeva, intamplator, parfumul si n-ai zambit amintindu-ti cat de bine era in bratele lui.
...nu ti-ai blestemat prostia si neatentia cand l-ai dezamagit.
...faptul ca el ti-a spus ca esti frumoasa n-a contat mai mult decat orice parere a cuiva ca esti urata, grasa, scunda.
...vocea lui nu ti-a luminat ziua.
...n-ai vrut sa arda cerul si pamantul, sa loveasca un asteroid pamantul, sa inghete totul, numai sa nu fie el in patul ei.
...nu te-ai intors la el si l-ai sarutat, cerandu-ti scuze, dupa ce ai tipat la el.
...nu ai trecut prin iad cu el si totusi nu i-ai dat drumul la mana, nici cand era cel mai greu sa continui sa mergi
...nu ti-ai simtit sufletul explodand de fericire pentru simplul fapt ca il iubeai.
...nu ti-ai dorit ca el sa fie fericit mai mult decat ai vrut acest lucru pentru tine insati.

Someone like you...

"Eu imi iau hrana de la iubire. Cand iubirea va muri, voi muri si eu. Firea mea cu iubire se hraneste." - Nezami Ganjavi


V-am vorbit in repetate randuri despre iubire, despre sentimente pe care le-am trait sau la care doar am visat. V-am scris cu tristete, cu fericire, cu dor, cu regret, cu entuziasm. Astazi insa am apasat cu incredere "New Post", simtind pentru prima oara ca vreau sa impartasesc cu voi o intamplare atat de frumoasa si fericita.
Cu bune si cu rele, iubesc de mai mult de doi ani un barbat minunat. Il iubesc mai mult decat eu insumi concep, mai mult decat inteleg, mai mult decat este posibil. Am trecut prin momente dificile, in care am fost atat de aproape sa ne uram, in care ne-am distantat .atat de mult incat legaturile noastre aproape s-au rupt, dar, invatand sa ne iertam si sa fim recunoscatori, ne-am gasit calea inapoi unul catre celalalt si tocmai flacara aceasta care s-a aprins din nou, mai puternica si mai frumoasa ca niciodata, este motivul uimirii si fericirii mele.
Este un sentiment nou si deosebit, caci nu imi mai amintesc cand mi-am dorit atat de mult sa scriu, sa vorbesc, sa tip lumii intregi ca iubesc.
Saptamana aceasta am descoperit ca o parte din mine, acea parte pe care o credeam moarta, inca exista. Este acea parte din mine care nu se indoieste, care nu se intreaba "Ma iubeste, ma vrea si ma doreste atat de mult cat spune?", ci doar se bucura de iubire, daruindu-se cu totul, fara teama ca va fi ranita. Am fost fericita. Am simtit acea pace interioara, ca si cum acele momente nu urmau sa se termine niciodata si nimic rau nu se mai putea intampla. Am stat in bratele lui, cu ochii usor inlacrimati de fericire, si am simtit ca asta era de ajuns.
Am descoperit cat de mult eu insami pot iubi si cat de mult poate iubi un barbat si cred, in sfarsit, ca sunt iubita.
Pe cat de periculos este acest sentiment, de a simti ca el este tot ce am, pentru ca, daca el ar pleca, mi-ar putea pustii sufletul, pe atat este de frumos. Tot ce-mi doresc este sa fim mereu impreuna si sa fiu mereu atat de sigura ca acum ca, intr-un fel sau altul, vom reusi sa trecem peste tot, impreuna, pentru ca acum simt ca lumea este a noastra, la fel cum inima mea este a lui.
Si cel mai important lucru pe care-l simt acum este ca-l voi iubi pentru totdeauna. Poate e cliseic, poate ati mai auzit asta de mai multe ori, chiar si de la mine, dar simt ca este real.
In general, am evitat astfel de postari, din teama ca apoi, daca lucrurile se vor schimba, va parea penibil ca am simtit si vorbit despre asa ceva, dar acum am incredere in noi, in iubirea mea si in postarea asta.

Kisses,

    Monica