I like

Culorile, in special movul si albastrul si, ca non-culoare, albul, lucrurile pline de imaginatie si fantezie, cerceii etno, hainele in nuante romantice de roz prafuit, volanele, voalurile, accesoriile hand-made, ciocolata, zambetele, paietele, bijuteriile de la Tiffany's, orele de romana, Italia, Frida Giannini si creatiile ei, filmele cu Amanda Seyfried, citatele si cartile de Gabriel Jose Garcia Marquez, Twilight, daruirea si stilul unic de a scrie al lui Stephenie Meyer, sedintele foto cu Ashley Greene, stilul vestimentar al lui Kristen Stewart, Robert Pattinson pentru talentul sau de actor, trandafirii albi, peisajele montane, baile cu spuma, lumanarelele parfumate, dantela mov, restaurantele selecte, fanficurile Twilight, romanele de dragoste, ochii verzi, bebelusii, melodiile cantate la pian, noptile de clubbing, marea, oamenii veseli si cu care te poti distra, sesiunile lungi de shopping, oamenii care nu considera moda ca pe ceva strict comercial si superficial, muzica celor de la Muse (in special "Love is forever" pe care o stiu pe de rost), muzica lui Sting (in special "Saint Agnes and the burning train"), muzica lui Dan Balan (mai nou, "Justify Sex"), sa scriu ore-n sir, sa fim doar eu si personajele mele, sa desenez, sa creez, sa ma plimb cu castile-n urechi, Missoni pentru culorile pe care le foloseste, parfumul lui Kate Moss ("vintage by Kate Moss"), nuantele aprinse si pline de viata, lucrurile amuzante/surprinzatoare/provocatoare, cutiutele de farduri cu design special, buna dispozitie, cercelusii fini, de argint, sa visez cu ochii deschisi, fantasy-urile scrise deosebit, cu o doza mare de nostalgie, in stilul lui Stephenie Meyer, florile marunte si sweet, in culori tari, caldura inabusitoare, soarele fierbinte si zilele cand e foarte mult timp pe cer, prietenele mele, cartea mea, iubirea, ingerul meu.

Ceea ce-mi place sa fac

Imi place sa daram bariere impuse, sa nu am reguli, sa fac ce si cum vreau cu creionul si foarfecele meu, sa desfiintez tabuuri de orice fel, sa fiu eu insumi, undeva intr-un top sau o rochie, sa reinventez continuu, sa daruiesc lumii lucrurile frumoase pe care mi le imaginez, sa fiu intr-o permanenta schimbare, sa fac pasi tot mai mari, sa zambesc in speranta ca intr-o zi va straluci si steaua aia a mea, sa desenez, sa dau mii de intelesuri acelei linii a decolteului rochiei pe care o fata, candva, o va purta si va straluci, va fi admirata poate de o multime de oameni din jurul podiumului

pe care va pasi sau poate doar de iubitul ei inainte de a o imbratisa, sa exprim un prim sarut pe fusta pe care o "ea" o va purta, odata, la prima intalnire cu cel de care va fi indragostita pana peste cap, sa exprim ganduri bune in linia ce se va transforma intr-o cusatura, sa asez directia gandurilor mele de visatoare intr-o linie a unui bolero dantelat, sa visez la un Brother Innov-IS 900 pentru ca ce am acum poate fi dus la muzeu, sa visez sa nu raman la stadiul de schite, sa visez sa fiu apreciata pentru orele in care ma pierd in spatiu desenand vreauna dintre cele multe (zau, nici eu nu le-am numarat) schite, sa fiu optimista cu fiecare culoare (poate nu la fel de optimista ca Agatha Ruiz de la Prada, dar, totusi, optimista).

De-asta vreau sa fiu designer vestimentar, pentru ca este ceea ce-mi place sa fac si pentru ca iubesc sa creez, e pasiunea mea. Nu va puteti imagina incantarea de a vedea o schita gata, completa sau de a tine in mainile voastre acea bucata de material modificat de voi care, oricat de putin ar insemna pentru ceilalti, pentru voi inseamna enorm. Imi amintesc ca-mi tremura mana in care tineam foarfecul atunci cand am modificat primul meu articol vestimentar, un maiou alb pe care l-am uitat prin cine stie ce dulap sau, tot ce-i posibil, l-am pierdut si de fiecare data am topait de fericire pentru ca, in fond, libertatea este atunci cand poti face ceea ce iti pllace, cand iti traiesti visul.

Asta este visul meu sau cel putin unul dintre ele (am destul de multe...). Nu-mi dorescc sa creez haine in cantitati industriale, moda nu este ceva strict comercial - este arata, imaginatie, libertate, iubire penru ceea ce este frumos si unic. Vreau sa creez lucruri frumoase in care sa ma simt bine, lucruri care sa imi placa, lucruri in care sa se regaseasca cineva, vreodata. Ar fi extraordinar ca cineva sa se simta minunat in ceea ce creez, in orele mele de munca presarate cu imaginatie. Un lucru este mult mai frumos atunci cand este unic, cand este numai si numai al tau si stii ca nu ai cum sa te intalnesti cu cineva care poarta ceva identic. Unicitatea este in fiecare dintre noi si in fiecare rever al hainelor si face lucrurile frumoase, lucrurile marunte, lucrurile importante, lucrurile pe care le iubim. Unicitatea este in fiecare rasarit de soare, in fiecare culoare, in fiecare zambet, in fiecare clipa, in fiecare persoana, in fiecare nucleu de atom al materiei si, chiar daca limitarea mintii umane ne impiedica sa cuprindem Universul chiar si cu imaginatia, unicitatea face ca fiecare dintre noi sa fie centrul Universului pentru ca nu exista doua persoane identice, doua momente identice, doua stele identice, doi nasturi identici pe talia unei fuste...

Ma imaginez la fel de bine stuniind la Facultatea de Arte Plastice si Design din Bucuresti cum ma imaginez studiind la Parsons New School For Design din New York. Nu-mi pasa. Doar sa fac ceea ce iubesc.

Motive de bucurie

Azi este ziua la care nici nu visam, ziua pe care mereu am privit-o ca pe una care va veni, candva. Atat. Azi, mai exact la ora 4:05 (am retinut ora pentru ca va ramane in istorie), mi-am terminat de scris cartea! :D. A durat opt luni sa o scriu, dar acum, in sfarsit, sunt complet multumita de ea. Munculita mea... Imediat dupa ce am terminat-o, in momentul ala in care am vazut ca am terminat ultimul paragraf, am inceput sa plang (da, stiu, foarte melodramatic) si cred ca a fost prima data cand am plans in timp ce am zambit. Stiti, asta seamana perfect cu zilele alea de vara in care ploua in timp ce pe cer este un soare arzator. Am plans de fericire pentru ca mereu mi s-a parut ca imi va lua ani de zilesau ceva de genul, de mandrie pentru ca mi-am vazut copilasul nascut din metafore, o gramada de pagini de caiet studentesc, urme ale pastelor pixurilor care mereu se terminau mut prea repede si sentimente asternute pe hartie, copilasul care a mers peste tot cu mine in maxi-bag-ul rosu si devenit o parte indeispensabila si mereu prezenta a vietii mele s-a maturizat si a ajuns la o forma completa, cea pe care mi-am dorit-o si am obtinut-o cu ajutorul unor persoane care m-au inspirat. Poate cel mai mult pentru aceste persoane am vrut atat de mult sa nu renunt la ea nicio clipa, oricat de dezaprobatoare au fost parerile altor persoane care niciodata in viata lor nu vor fi de acord cu ceea ce fac sau voi face. Imi doresc ca aceste persoane speciale sa citeasca ceea ce am scris, parerea lor conteaza cu adevaat, mai ales ca am creat cateva personaje "dupa chipul si asemanarea" lor. Desigur, cartea este dedicata unei singure persoane mai speciala decat oricare si fara care aceasta carte nu ar fi fost niciodata ceea ce este acum.

Cartea mea (Doamne, cat de frumos suna!...) este, in cea mai mare parte, o poveste de dragoste cat se poate de intensa a unui personaj de care m-am atasat mai mult de cat oricare altul creat de mine pentru ca fiecare particica a lui se regaseste in mine. A m spus "in cea mai mare parte" pentru ca are si unele parti thriller si unele erotice care, pe langa profunzimea iubirii descrise, fac cartea mea sa nu apartina unui singur gen. Eu cel putin nu o pot considera doar o poveste de dragoste.

Cam atat va spun momentan despre ea, mai multe poate va voi scrie intr-un post viitor.

Hugs and kisses,

Monica

Oficial toamna

Cum deja au trecut cateva zile din septembrie, este oficial toamna. Ca inamica declarata a iernii (cu exceptia a vreo noua sau zece zile din intreaga iarna), nu sunt nici o mare fana a toamnei. Ok, are mai multe parti frumoase decat iarna si nu este tocmai un cosmar pentru pielea sau oasele mele (iarna am cele mai multe vanatai, rupturi, fracturi, entorse, fisuri, etc. datorita ghetii si zapezii), dar parca soarele si caldura inabusitoare imi plac mai mult. De fapt, iubesc caldura si soarele, iubesc sa vad soarele umpland peisajele si sa-l simt imprastiindu-si razele pe pielea mea si probabil de-asta locul meu este intr-un loc cu soare cat cuprinde, gen California.

Partile bune la toamna sunt: alrgatul plin balti, parfumurile foarte feminine care nu mai ametesc pe nimeni, paltonasele colorate (eu am unul mov :X), revederea colegilor, imbratisarile din primele zile de scoala, petrecerile intime in cubluri (nu sunt fana a distractiei in aer liber pentru ca o mare parte din romani au nesimtirea specifica de a lasa in urma oricarui party in aer liber o mizerie de-ti vine sa-ti iei lumea-n cap), lungile sesiuni de shopping (ca, na, trebuie sa ne pregatim dressingul de toamna, nu?), noile colectii de haine, timpul petrecut prin cafenele cu cescute aromate de cafea sau ceai, timpul crescut petrecut cu cate o carte in mana, cizmulitele de cauciuc colorate foarte vesele, plusul de culoare in obraji dat de temperaturile scazute care ne scutesc de blush si nevoie intensificata de afectiune, ca, na, e frig si avem nevoie de mai multe imbratisari (nu ca as avea eu parte de cine stie ce afectiune fizica datorita cosmarului numit distanta).

Acum partile rele ale toamnei: frigul, inamicul meu nr.1, ploile al naibii de dese, vantul ala nesuferit, absenta aproape constanta a soarelui, cizmele UGG care sunt complet lipsite de fantezie, feminitate sau orice altceva si care, sincer, nu merg la nimic, faptul ca nu mai sunt mai deloc perechi de hot pants (asta pentru ca lumea nu are imaginatia sau curajul necesar pentru a purta hot pants peste dresuri cu ciorapi over-knees si cizme cu toc), timpul liber scazut datorita inceperii scolii si chipurile din ce in ce mai triste ale oamneilor de pe strazi...

Totusi, sunt sigura ca vor fi destul de lucruri bune in toamna asta, un inceput nou, un look nou, o persoana noua :).

Voua va place toamna? Ce va doriti de la toamna asta?

O imbratisare virtuala

Sper ca nu s-a suparat nimeni pe mine ca n-am mai postat de ceva timp, desi am promis ca voi posta zilnic, dar am asteptat un raspuns de la Steph pentru postarea anterioara fiindca stiam ca ma va surprinde intr-un mod foarte placut prin ea, ca de intotdeauna altfel. Totusi, surprins este prea putin... Imediat dupa cei trei pupici lasati de Steffy in postarea "Multumiri unei prietene", m-am trezit cu un zambet enorm si poate pe undeva pe-acolo si inceputul necontinuat al unor lacrimi de multumire. Steph a scris foarte frumos despre mine si blogul meu si, prin acest post, vreau sa-i transmit o imbratisare virtuala de multumire deoarece primul sentiment pe care l-am avut imediat dupa ce am terminat de citit postare lui Steffy a fost de a o imbratisa pentru a-i multumi, pur si simplu nevoia de a o imbratisa :). Ma rog, mai corect ar fi doua imbratisari virtuale pentru ca Steph merita cu siguranta una si pentru cel de-al noualea capitol din "Helpless on love comes", care, scris cu o sensibilitate deosebita, evidentiaza perfect ceea ce spuneam eu despre ea: ca are un talent minunat ca scriitoare, chiar si doar ca una de Twilight fanfiction, daca imi este permis ca pentru Steph sa folosesc cuvantul "doar", in speranta ca asta nu face ca nimic sa arate banal pentru ca ar fi complet gresit.

Dupa imbratisari, multumiri si toate celelalte, inchei postarea prin a va spune ca de data asta chiar am de gand sa postez mai des, daca imi da Dumnezeu timp, poate zilnic, dar sunt sigura ca voi imi veti ierta o zi sau doua acolo fara post, nu-i asa?

Kisses,

Monica