Someone like you...

"Eu imi iau hrana de la iubire. Cand iubirea va muri, voi muri si eu. Firea mea cu iubire se hraneste." - Nezami Ganjavi


V-am vorbit in repetate randuri despre iubire, despre sentimente pe care le-am trait sau la care doar am visat. V-am scris cu tristete, cu fericire, cu dor, cu regret, cu entuziasm. Astazi insa am apasat cu incredere "New Post", simtind pentru prima oara ca vreau sa impartasesc cu voi o intamplare atat de frumoasa si fericita.
Cu bune si cu rele, iubesc de mai mult de doi ani un barbat minunat. Il iubesc mai mult decat eu insumi concep, mai mult decat inteleg, mai mult decat este posibil. Am trecut prin momente dificile, in care am fost atat de aproape sa ne uram, in care ne-am distantat .atat de mult incat legaturile noastre aproape s-au rupt, dar, invatand sa ne iertam si sa fim recunoscatori, ne-am gasit calea inapoi unul catre celalalt si tocmai flacara aceasta care s-a aprins din nou, mai puternica si mai frumoasa ca niciodata, este motivul uimirii si fericirii mele.
Este un sentiment nou si deosebit, caci nu imi mai amintesc cand mi-am dorit atat de mult sa scriu, sa vorbesc, sa tip lumii intregi ca iubesc.
Saptamana aceasta am descoperit ca o parte din mine, acea parte pe care o credeam moarta, inca exista. Este acea parte din mine care nu se indoieste, care nu se intreaba "Ma iubeste, ma vrea si ma doreste atat de mult cat spune?", ci doar se bucura de iubire, daruindu-se cu totul, fara teama ca va fi ranita. Am fost fericita. Am simtit acea pace interioara, ca si cum acele momente nu urmau sa se termine niciodata si nimic rau nu se mai putea intampla. Am stat in bratele lui, cu ochii usor inlacrimati de fericire, si am simtit ca asta era de ajuns.
Am descoperit cat de mult eu insami pot iubi si cat de mult poate iubi un barbat si cred, in sfarsit, ca sunt iubita.
Pe cat de periculos este acest sentiment, de a simti ca el este tot ce am, pentru ca, daca el ar pleca, mi-ar putea pustii sufletul, pe atat este de frumos. Tot ce-mi doresc este sa fim mereu impreuna si sa fiu mereu atat de sigura ca acum ca, intr-un fel sau altul, vom reusi sa trecem peste tot, impreuna, pentru ca acum simt ca lumea este a noastra, la fel cum inima mea este a lui.
Si cel mai important lucru pe care-l simt acum este ca-l voi iubi pentru totdeauna. Poate e cliseic, poate ati mai auzit asta de mai multe ori, chiar si de la mine, dar simt ca este real.
In general, am evitat astfel de postari, din teama ca apoi, daca lucrurile se vor schimba, va parea penibil ca am simtit si vorbit despre asa ceva, dar acum am incredere in noi, in iubirea mea si in postarea asta.

Kisses,

    Monica

Esti atat de frumoasa!

 Este 8 martie, Ziua Internationala a Femeii.

Toate femeile pe care le-am vazut azi au avut un fel de stralucire pe chip. Fiecare dintre ele si-a permis un rasfat, un mic exces: botine cu tocuri, o coafura mai speciala, ruj rosu. Eu mi-am purtat noii cercei si mi-am permis un machiaj ceva mai elaborat decat de obicei. Ceea ce toate am avut in comun este zambetul pe care l-am avut toate intiparit pe fata.
Mi se pare un lucru foarte frumos si foarte special sa ne sarbatorim feminitatea, puterea, unicitatea, sa sarbatorim lumea noastra, care este in general un loc mai bun. Este poate ziua noastra in care incetam sa mai fim "barbate". Nu mai incercam sa demonstram barbatilor, lumii nimic - ca nu avem nevoie de nimeni, ca suntem independente, ca ne putem deschide singure usile, ca ne putem plati singure facturile, ca putem ajunge singure oriunde vrem. Azi putem sa ne lasam rasfatate, fara sa asociem acest lucru cu slabiciunea, sa permitem sa ne fie deschise usile, sa ne fie tinute hainele ca sa ne imbracam, sa ne fie trase scaunele inainte sa ne asezam, sa ne fie platita masa sau biletul la film, sa ne fie duse sacosile cu cumparaturi. Si asta nu pentru ca am fi prea pline de noi sau pentru ca ne-am uita pe noi si am atarna la bratul unui barbat, fiind dependente de el, ci pentru ca avem nevoie sa fim respectate, iubite, protejate si nu numai o zi pe an. Avem nevoie de grija si iubire si asta e un adevar pe cat de curajos, pe atat de frumos, pentru ca am uitat sa fim femei, in incercarile noastre de a ne arata independente, indestructibile, invariabil puternice, desi poate ar fi mai potrivit sa demonstram lucrurile ca acesta crezand in noi si in parerile noastre si luptand pentru scopurile noastre fara sa ne pierdem feminitatea, sensibilitatea, sentimentele calde.
In definitiv, suntem opere de arte, chiar daca unii stramba din nas la auzire cuvantului "femeie". Am auzit chiar si un lucru josnic, penibil despre femei: "Femeia este cel mai prost animal". In schimb, cred ca vocile noastre ar trebui sa starneasca zambete, iar gesturile noastre cele mai banale - o suvita data dupa ureche, un ras cristalin, pudratul obrajilor -, atata timp cat meritam titlul de "femeie" si nu cadem in cealalta extrema, de a fi tarfe.
Urez prin intermediul acestei postari tuturor femeilor cel mai cald si mai sincer "La multi ani", admirandu-le pentru puterea si perseverenta de care dau dovada in fiecare zi, si le sfatuiesc doar sa isi permita in fiecare zi sa straluceasca, sa fie minunate, asa cum si-au permis astazi.

Kisses,

                Monica