Azi este ziua indrăgostiţilor.
La început, am crezut că voi urî ziua asta, că voi vedea tot felul de cupluri pe strada, iar eu nu voi avea parte nici măcar de un sărut, pentru că iubirea vieţii mele este la 246 kilometrii depărtare. Aseara am hotărât că azi vreau să dorm toată ziua ca să nu-mi fac nervi, dar nu am făcut asta, am dormit doar până la 3 şi m-am trezit al naibii de binedispusă pentru că mi-am visat îngeraşul. Am vorbit cu el mai toată ziua, am fost mult mai fericită decât speram şi, după ce i-am citit la telefon ceea ce am scris pentru el (am scris într-un caiet tot ceea ce simt pentru el, în scris mă descurc mult mai bine), m-am simţit minunat.
Am realizat că, dacă ne-am fi vazut, ar fi fost mult mai urât, aş fi plâns în momentul plecării şi ar fi urmat vreo trei zile în care aş fi suferit, dar acum totul e bine, am fost bucuroasă toată ziua.
Până la urmă, chiar dacă extraordinar de puţină lume pricepe acest lucru, adevaratul sens al acestei sărbători nu are nicio treabă cu bomboanele, florile, intalnirile romantice sau inimioarele, este pur si simplu IUBIREA, pe care o putem simţi şi prin telefon, şi la sute de kilometrii depărtare, este sentimentul de a şti că iubeşti şi eşti iubit, că ai pentru ce trăi, că există o persoană undeva, acolo, la care şii enorm şi căreia îi este la fel de dor de tine pe cât îţi este ţie de ea. Cel puţin eu asta am simţit azi, eu am simţit din nou că iubirea pentru el nu s-a stins nicio secundă şi cel puţin pentru câţiva ani, nu se va stinge, pentru că, la intensitatea la care o simt acum, nu ştiu ce ar putea o stinge.
Îl iubesc la infinit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu