Despre minti deschise

Am inceput ieri sa citesc "Cartea viitorului" de Cecelia Ahern, autoarea bestsellerului mondial "P.S. Te iubesc", care este una dintre scriitoarele mele preferate. Prezinta iubirea intr-un mod jucaus, adaptat vremurilor in care traim, dar totusi foarte profund. Am citit "Suflete pereche", care a fost una dintre cele mai grozave carti pe care le-am cititi vreodata, datorita faptului ca este realista, descriind o poveste de dragoste si o viata fara sa "infloreasca". Am mai citit si "Multumesc pentru amintiri", care, mai romantica si avand si unele elemente nerealiste, nu s-a lasat mai prejos. A fost, as putea spune, o metafora frumoasa.

Sunt abia la inceputul "Cartii viitorului", dar vreoiam sa impartasesc cu voi un fragment care mi s-a parut deosebil, abundand de adevar. Pe mine, cel putin, m-a facut sa-mi pun unele semne de intrebare despre mine insami.

"Multora nu le va veni  greu sa creada, fiindca mintile lor sunt deschise, descuiate cu acea cheie care ii face pe oameni sa creada. Oamenii acestia fie s-au nascut asa, fie din fasa, cand mintile lor abia inmugureau, au fost ingrijiti pana ce petalele lor s-au deschis incet, pregatindu-i pentru a fi hraniti cu insasi seva vietii. Ploile cad asupra lor, soarele straluceste, iar ei cresc, cresc, cresc; cei care au minti deschise trec prin viata constienti, receptivi, vazand lumina acolo unde este intuneric, vazand o posibilitate in cai inchise, gustand victoria cand altii scuipa esecul, punandu-si intrebari cand altii iau lucrurile asa cum vin. Sunt mai entuziasti. Mai putin cinici. Mai putin blazati. Nu se dau batuti cu una, cu doua. Mintile unora se deschid mai tarziu in viata, in urma unei tragedii sau a unui triumf. Oricare dintre acestea poate fi o cheie care deschide cutia cunoasterii, pregatindu-i pentru a accepta necunoscutul si pentru a spune la revedere pregmatismului si liniilor drepte.

Dar mai exista si unii ale caror minti sunt doar un buchet de tulpini care imbobocesc cand afla o informatie noua - cate un boboc pentru fiecare lucru nou -, dar care nu se deschid, nu infloresc niciodata. Sunt oamenii majusculelor si ai punctelor finale, nu ai semnelor de intrebare si ai eclipselor...

Parintii mei erau acel gen de oameni. Genul stie-tot. Genul "daca nu e scris intr-o carte sau n-am mai auzit pana acum, atunci e o prostie." Cei cu gandire directa, cu mintile pline de cei mai frumosi si mai viu colorati boboci, delicati si cu parfum dulceag, dar care nu se deschid niciodata, nu sunt suficient de usori sau de gratiosi pentru a flutura in adierea vantului. Drepti si rigizi, sunt atat de prozaici, incat raman boboci pana la moarte."