Ceea ce-mi place sa fac

Imi place sa daram bariere impuse, sa nu am reguli, sa fac ce si cum vreau cu creionul si foarfecele meu, sa desfiintez tabuuri de orice fel, sa fiu eu insumi, undeva intr-un top sau o rochie, sa reinventez continuu, sa daruiesc lumii lucrurile frumoase pe care mi le imaginez, sa fiu intr-o permanenta schimbare, sa fac pasi tot mai mari, sa zambesc in speranta ca intr-o zi va straluci si steaua aia a mea, sa desenez, sa dau mii de intelesuri acelei linii a decolteului rochiei pe care o fata, candva, o va purta si va straluci, va fi admirata poate de o multime de oameni din jurul podiumului

pe care va pasi sau poate doar de iubitul ei inainte de a o imbratisa, sa exprim un prim sarut pe fusta pe care o "ea" o va purta, odata, la prima intalnire cu cel de care va fi indragostita pana peste cap, sa exprim ganduri bune in linia ce se va transforma intr-o cusatura, sa asez directia gandurilor mele de visatoare intr-o linie a unui bolero dantelat, sa visez la un Brother Innov-IS 900 pentru ca ce am acum poate fi dus la muzeu, sa visez sa nu raman la stadiul de schite, sa visez sa fiu apreciata pentru orele in care ma pierd in spatiu desenand vreauna dintre cele multe (zau, nici eu nu le-am numarat) schite, sa fiu optimista cu fiecare culoare (poate nu la fel de optimista ca Agatha Ruiz de la Prada, dar, totusi, optimista).

De-asta vreau sa fiu designer vestimentar, pentru ca este ceea ce-mi place sa fac si pentru ca iubesc sa creez, e pasiunea mea. Nu va puteti imagina incantarea de a vedea o schita gata, completa sau de a tine in mainile voastre acea bucata de material modificat de voi care, oricat de putin ar insemna pentru ceilalti, pentru voi inseamna enorm. Imi amintesc ca-mi tremura mana in care tineam foarfecul atunci cand am modificat primul meu articol vestimentar, un maiou alb pe care l-am uitat prin cine stie ce dulap sau, tot ce-i posibil, l-am pierdut si de fiecare data am topait de fericire pentru ca, in fond, libertatea este atunci cand poti face ceea ce iti pllace, cand iti traiesti visul.

Asta este visul meu sau cel putin unul dintre ele (am destul de multe...). Nu-mi dorescc sa creez haine in cantitati industriale, moda nu este ceva strict comercial - este arata, imaginatie, libertate, iubire penru ceea ce este frumos si unic. Vreau sa creez lucruri frumoase in care sa ma simt bine, lucruri care sa imi placa, lucruri in care sa se regaseasca cineva, vreodata. Ar fi extraordinar ca cineva sa se simta minunat in ceea ce creez, in orele mele de munca presarate cu imaginatie. Un lucru este mult mai frumos atunci cand este unic, cand este numai si numai al tau si stii ca nu ai cum sa te intalnesti cu cineva care poarta ceva identic. Unicitatea este in fiecare dintre noi si in fiecare rever al hainelor si face lucrurile frumoase, lucrurile marunte, lucrurile importante, lucrurile pe care le iubim. Unicitatea este in fiecare rasarit de soare, in fiecare culoare, in fiecare zambet, in fiecare clipa, in fiecare persoana, in fiecare nucleu de atom al materiei si, chiar daca limitarea mintii umane ne impiedica sa cuprindem Universul chiar si cu imaginatia, unicitatea face ca fiecare dintre noi sa fie centrul Universului pentru ca nu exista doua persoane identice, doua momente identice, doua stele identice, doi nasturi identici pe talia unei fuste...

Ma imaginez la fel de bine stuniind la Facultatea de Arte Plastice si Design din Bucuresti cum ma imaginez studiind la Parsons New School For Design din New York. Nu-mi pasa. Doar sa fac ceea ce iubesc.