Eh bine, eu asta am simtit. Prietena mea din copilarie - cea de care am fost nedespartita, cea cu care am impartit totul, cea de la care am copiat, cea care a plans cu mine, cea care mi-a dat mereu sfaturi bune, cea cu care m-am distrat, cea care m-a putut complimenta, dar mi-a si putut spune cand m-am ingrasat, cea cu care am vorbit cu orele (oare ce, totusi?), cea care stie totul despre trecutul meu, cea care imi stie fiecare dorinta, cea careia i-am povestit orice fara sa-mi fie jena, cea care intotdeauna m-a incurajat, cea care m-a tinut in brate sa plang cand A. s-a despartit de mine, cea care a inteles ca din iubire l-am impartit pe cel pe care-l iubeam, cea care a inteles ca nu devenisem vreo fiinta lipsita de suflet atunci cand, cu cea mai pura ura, am vrut sa-l distrug, cea langa care am vorbit prima oara cu cel pe care-l iubesc acum, cea care a stiut ca vroiam sa fug de acasa, cea care chiar a vorbit cu mine pe drum, cea care a plans atunci cand hotarasem sa ma mut, cea pentru care am plans fara sa vada nimeni chiar daca aveam la cativa departare de mine, in aceeasi masina cu mine, tot ceea ce-mi pot dori de la viata, cea care m-a sustinut chiar si atunci cand ii spuneam ca vroiam sa ma sinucid, cea care a salivat impreuna cu mine admirand fundul unui tip, cea care mi-a acceptat maturizarea oricat de copila ar fi ramas ea, cea care mi-a impartasit obsesiile (intotdeauna Angelina Jolie, Rihanna si Black Eyed Peas, la un moment dat "Hush, Hush" si in cele din urma Twilight), cea care nu m-a judecat cand poate am intrecut limitele si cea care nu m-a condamnat cand am inselat - desi mai intotdeauna o parte omniprezenta si indispensabila a vietii mele, pentru o perioada a disparut din viata mea. Nu stiu sigur de ce ne-am racit atat de mult (si, repet, "Ochii care nu se vad se uita" e o PROSTIE), dar stiu sigur ca mi-a lipsit. Bineinteles, am gasit lucruri mai presus decat ea astfel incat nu sunt foarte convinsa ca am simtit vreodata ruptura cu adevarat (mai exact l-am lasat pe cel pe care-l iubesc sa-mi acapareze toata viata - si nu voi inceta sa fac asta, nici macar ea nu poate fi vreodata mai presus de el - si mi-am facut o noua prietena despre care poate va povestesc alta data, e o poveste interesanta despre materialism, sentimente neimpartasite si importanta pe care o are sa ai lucruri in comun cu prietenii tai), dar stiu ca lipsa ei era pe undeva acolo, vie, fara sa strige sau sa bata la usi, aparand in fiecare moment in care ma simteam singura sau lipsita de aparare.
Poate ca acum e egoist sa spun ca daca ea ar fi continuat sa fie la fel de prezenta in viata mea, daca as fi avut-o alturi atunci cand am avut nevoie de cineva cu care sa vorbesc, nu as mai fi gresit, dar nu ma pot opri in a ma gandi la asta. Totusi partea buna, daca slava Domnului este o parte buna in toate lucrurile care ne-au adus pe toti aici, este ca acum ea este din nou o parte din prezentul meu, din mine. A reaparut, desi poate blancul dintre noi a fost doar pentru mine si nu am pierdut-o de fapt niciodata, si m-a consolat si a fost aceeasi care niciodata nu mi-a spus ca am gresit facand ceva pentru ca pur si simplu priveste lucrurile din acelasi punct de vedere ca si mine. Suntem ca doua jumatati ale aceluiasi intreg, intr-o completare continuua perfecta. Asta e prietenia. E foarte consolator sa stii ca cineva gandeste ca tine, ca nu esti singurul nebun de pe pamant care crede ca lucrurile sunt ok cand toti spun ca sunt gresite. Te face sa nu te simti niciodata cu adevarat singur, niciodata pe o cale gresita, stiind ca niste brate sunt tot timpul deschise pentru tine pentru a te alina, ca ai acceptul cuiva.
Acum cateva zile, nestiind ce eram, ce urma sa fac, pe ce cale s-o apuc, am spus "Daca ar fi barbat, i-as da si viata mea". As vrea sa stie asta. As vrea sa stie cat de identice suntem, cat de mult m-a durut atunci cand am plecat desi ii promisesem ca urma sa-mi iau ramasbun de la ea, desi nu i-am spus nicodata cat m-a durut sa o aud cum la telefon mi-a izbucnit in plans crezand ca ma pierduse. As vrea sa stie cat de multa incredere am in ea ca nu ma va lasa sa gresesc, cat de mult ma bazez pe ea ca-mi va fi incredere, ca, chiar daca mi s-a spus "Fa-o pentru prietena ta" nu am ales-o pe ea ca motivatie pentru a incepe lucrurile de la zero si a ma schimba, ea este baza. As vrea sa stie ca atunci cand ne-am vazut a raspuns tuturor intrebarilor si mi-a rezolvat toate confuziile fara ca eu sa o fi intrebat de fapt ceva. As vrea sa stie ca datorita ei e toata hotararea, toata schimbarea vie si intensa din mine. As vrea sa stie ca o iubesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu