Despre blogul unei prietene

Azi vreau sa va vorbesc despre blogul unei prietene si anume Steph's Blog, pe care il gasiti la http://stephy18.wordpress.com/. Este un blog de Twilight fanfiction, iar eu una sunt o cititoare fidela.

Primul dintre fanficurile de pe site este "Bad Romance" care a ajuns acum la o maturitate de 15 capitole superbe care nu au cum sa nu va captiveze prin actiunea lor. Un mic rezumat la "Bad Romance" pentru a vedea cat de fain este: Bella e nou venita în Forks. Edward este baiatul rau al scolii, cu zvonuri și reputație potrivite. Este ceva din toate astea adevarat? Va strica pariul lui Edward tot ce nici nu stia ca isi doreste? Curse, petreceri, piercinguri și o motocicleta e la egalitate cu romantismul?

La "Bad Romance" mi-au placut foarte mult scenele cu motocileta si toate cele iesite un pic din tiparul obisnuit al fanficurilor Twilight pentru ca arata o altfel de iubire, mai putin melodramatica si romantica, dar foarte captivanta.

Al doilea fanfic se numeste "Helpless when love comes" si este cu siguranta foarte in genul meu, cam in felul asta scriu eu. Chiar mi se pare ca, din punct de vedere al felului de a scrie, eu si Steph ne asemanam foarte mult si apropo de Steph, este o fata duuulce si prietenoasa si cat se poate de draguta, numai buna sa-ti gasesti o prietena in ea. Cel putin pentru mine a fost foarte frumos sa vorbesc cu ea asa, de la o scriitoare la alta si cum in "Helpless when love comes" sigur este acea scanteie de scriitor, cine stie, poate la un moment dat va trece la ceva mai mult decat Twilight fanfiction si sa publice vreo carte. In orice caz, ii urez succes in tot ceea ce face si sa nu ne mai tina cu sufletul la gura pana apare urmatorul capitol.

Despre "Helpless when love comes" am numai cuvinte fumoase de spus, a descris foarte frumos sentimentele Bellei, cel putin prin primele capitole. Nu pot spune ca ma regasesc in acele capitole care imi plac foarte mult si anume capitolul 2, "The calm before the storm" si capitolul 4, "Welcome back happiness", ci pur si simplu imi plac foarte mult, sunt atat de sentimentale si...de plans si...frumoase, ce mai, incat nu am avut cum sa nu ma indragostesc de ele. Un mic rezumat, ca sa intelegeti despre ce vorbesc eu aici: Distractie, petreceri, saruturi furate și doi dusmani-viitori prieteni.Ce se intâmplă totuși când pentru o lună toată casa aparține unor 6 adolescenti ce descoperă fluturasii din burtă, sau cat de minunat se poate simți o atingere din dragoste și cum pot supravietui singuri, in absenta parintilor proaspat casatoriti? Alice, Edward și Emmett, fii lui Carlisle, invată cum sa treaca peste trecut alături de Jasper, Bella și Rosalie, fii lui Esme, descoperind dragostea și intampinand situații neobisnuite, pline de umor.

Fanficul de care pot spune ca m-am indragostit chiar mai mult decat de "Bad Romance" si "Helpless when love comes" si la care am plans este "Our song", un fanfic mult mai scurt, doar de o pagina, dar care este pur si simplu superb prin acele sentimente care sunt descrise acolo. Nu are nevoie de nicio descriere, cititi-l pentru ca merita citit si nu are cum sa nu va "fure" multe lacrimi.

In incheiere, ii multumesc lui Stephy ca scrie si traduce atat de frumos si ca a fost atat de draguta cu mine si va invit sa cititi fanficurile de pe Steph's blog.

Kisses,

Monica

Mi-e dor...

Acum, nici nu pot spune mai mult. Pur si simplu mi-e dor, mi-e dor de el, de tot.

E prea ciudat sa stau intr-un scaun rece si neprimitor sa visez cu ochii deschisi ca e aici, sa ma chinui sa-l ating cu gandul pana cand ma trezeste ea la realitate si sa vreau sa nu-i arunc o privire, sa nu-i spun decat sa ma lase in pace, dar sa nu pot...ea...ea nu e genul de om in fata caruia sa nu zambesc pentru ca deschide conversatia cu o gluma sau incepe sa ma gadile...

Mereu mi se pare ca lumea mea se sfarseste pentru ca apare cate ceva care sa ma faca sa vreau ca el sa fie langa mine, sunt pur si simplu amintiri, dorinta, chestii citite sau prea mult intuneric in noaptea trecuta cand stateam pe terasa si ei doi isi spuneau ca se iubesc si el nu era acolo sa ma stranga in brate, dar acum e diferit, e aiurea. Acum nu ma pot prabusi langa un perete cu capul pe genunchi ca sa plang pentru ca ea e acolo, acum nu ma mai pot retrage in linistea mea intr-un coltisor pentru a amesteca furia, disperarea, suferinta, dorul si iubirea pentru ca ea e acolo, acum nu pot striga de dor si nu-mi pot lasa ochii sa verse nicio lacrima pentru ca ea e acolo...e acolo si nu vreau sa-i spun pentru ca ea poate, ea spera...ea mai are o saptamana dupa care vor urma multe luni, in timp ce eu mai am poate cateva zile dupa care poate vor urma cateva ore si apoi multe luni...

Ea poate sa treaca peste acelasi lucru peste care incerc si eu sa trec, ea supravietuieste...poate ca se refugiaza in lucruri care nu-i vor fi iertate niciodata, lucruri in care eu nu ma voi refugia niciodata pentru ca e murdar si oribil, poate ca face toate astea doar pentru ca nu vrea sa fie singura in timp ce tot ce vreau eu este sa fiu singura. poate ca si in ea se prabuseste totul...dar pentru ea pare atat de simplu, ea poate supravietui cu un sms pe zi si 2 minute de convorbire, ea poate spune atat de usor "poate ca nu-l voi mai vedea niciodata", ea poate trata totul atat de superficial...ea nici nu incearca sa fuga...pe ea nu am vazut-o plangand sau spunand ca-i este dor. Da, il asteapta, dar in alt fel.

Acum, nici macar vocea lui nu-mi face atat de mult bine pe cat as vrea pentru ca pielea mea cerseste o mangaiere, un sarut, sansa de a ma arunca in bratele lui si de a nu ma mai dezlipi de acolo...

Mda, poate sunt jalnica, poate sunt patetica, dar mi-e dor de el de crap si-mi vine sa plang si sa iau peretii la suturi si sa vreau sa strabat nenorocitii aia de kilometrii intr-o secunda...

Pentru o imbratisare...pentru ca mi-e dor...

Remember me

Ieri am primit o intrebare foarte faina de la o colega cu care nu am mai vorbit de ceva timp si anume cum as vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine, peste ani si ani.

Dincolo de raspunsul scurt pe care i l-am dat ei atunci, pe moment, am stat si m-am mai gandit la intrebarea ei.

Eh bine, as vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea Monica intelegatoare si care asculta pe toata lumea, acea Monica plina de compasiune pentru orice lucru mic si pentru orice copil si acea Monica prea curioasa de orice misca.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea fata prea matura pentru varsta ei in unele momente, acea fata cu o incapatanare de neclintit, acea faa simpla si prafuita cu ganduri departe de secolul asta, acea fata ambitioasa atunci cand are pentru ce lupta, acea fata comoada care profita oricand de un minut in plus de visat cu ochii deschisi si acea fata care se complica prea mult in ganduri.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea Monica impiedicata care intra in mobila si care nu stie sa cada decat in cap, acea Monica lipsita de incredere in sine, acea Monica fragila, sensibila, zapacita, stangace, ametita si distrata.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea fata visatoare si delicata,a cea fata singuratica, anti-sociala, timida, retrasa si niciodata cu picioarele pe pamant.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea fata ghinionista a carui noroc a stralucit o singura data, odata cu aparitia unei persoane mai mult decat speciale in viata ei, acea fata obsesiva si disperata legat de acea persoana.

As vrea ca lumea sa-si amineasca de mine ca acel copil vesel care se bucura de toate tampeniile, acel copil vesel care uneori zambeste prea mult, acel copil vesel care se bucua de un trandafir alb de parca ar fi cel mai frumos lucru din lume si este numai al lui.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea fata cu vise prea marete pentru realitate, acea fata unica prin nebunia ei.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine exact cum sunt, cu bune si cu rele, cu vise cu ochii deschisi, cu impiedicari, cu nebunie. De fapt, poate ca as vrea doar ca lumea sa-si aminteasca de mine, indiferent cum, sa stiu ca nu voi fi doar o umbra care vine si pleaca exact ca o cometa si este uitatata in prima secunda dupa ce dispare. Poate tocmai de-asta visele mele sunt atat de "marete pentru realiatate".

Voi cum ati vrea ca lumea sa-si aminteasca de voi, dupa ani si ani, dupa ce veti disparea?

Kisses,

Monica

Ciudat...

E atat de ciudat sa auzi, sa citesti, dar sa nu intelegi, sa nu vrei sa intelegi, sa iti scuturi mecanic capul in speranta ca acele cuvinte vor disparea, sa blochezi gandul ala, sa nu vrei sa accepti si sa plangi ca apoi sa te trezesti singura in intuneric si abia atunci sa intelegi ce inseamna "renunt", asimiland dureros fiecare cuvant si sa simti cum totul se prabuseste peste tine, cum totul se termina, dragostea, viata, rostul, sa ti se faca greata, sa iti simti corpul amortit si sa te simti neajutorata, sa-i repeti cuvintele in gand si sa incepi sa mergi spre nici tu nu stii ce, sa ajungi in baie si sa cazi, sa nu poti sa respiri printre lacrimi, sa vina ea, sa te gaseasca pe jos, sa iti tipe "de ce plangi?" si "Doamne, ce alba esti!", sa te arunci in bratele ei si sa incepi sa o strangi cat de tare poti fara sa-ti pese daca o doare sau nu, sa iti presezi pieptul de ea in speranta ca durerea din inima se va opri, sa auzi cat zgomot faci incercand sa respiri, dar sa nu poti opri instinctul de a lua cat mai mult aer pentru ca iti simti pieptul gol, fara aer, fara iubire, sa o auzi repetandu-ti continuu "va fi bine" si sa vrei sa urlii la ea ca nimic nu va fi bine, ca simti ca mori chiar acolo, dar sa nu-ti mai gasesti vocea, sa inceapa toate sa apara in fata ta, servetele, apa, calmante dupa calmante, telefonul ei apelandu-l pe el si el inchizandu-i, sa te arunci in bratele ei si sa nu stii cum sa-i spui ceea ce simti cu adevarat atunci, sa te gasesti in pat inca plangand si rugandu-te de acea gaura din pieptul tau sa se inchida si sa nu te mai arda, sa adormi si te amagesti cu un vis prea scurt ca apoi sa te trezesti in patul gol, prea dimineata, fara niciun apel pe telefon, sa-ti minti mama ca esti ok, sa te gasesti mergand pe strazi fara niciun rost, sa-i vezi pe toti privindu-te ca pe o nebuna doar pentru ca mergi si plangi, sa te impiedici in plina strada auzind teefonul pe care doar el te suna, sa te ridici si sa citesti meajul fara sa respiri, sa-i raspunzi fara sa stii macar ce scri acolo doar pentru ca a stii ca lui ii mai pasa iti face rana sa se cicatrizeze un pic, sa citesti restul mesajelor care iti adancesc rana dovedindu-ti ca nu te mai vrea, sa ajungi la ea si sa o auzi comentand despre fusta ta cand tu nici macar nu stii ce ai luat pe tine, sa nu pricepi de ce naiba zambeste cand tu esti atat de terminata, sa te roage sa-i povestesti despre trecut, sa-i povestesti mai repede decat credeai ca vei vorbi vreodata despre el si tot ce tine de el, despre sase luni frumoase si sa te trezesti zambind dandu-ti seama cat de fericita ai fost in acea saptamana, in acele zile, chiar si in acele ore, doar cu el si sa-ti doresti sa mai primesti sansa unor noi amintiri ca acelea, sa pleci cand amintirile se termina pentru ca nu-ti permiti sa plangi de fata cu ea, sa ajungi intr-o casa prea goala, sa vezi locul unde erai atunci si sa te strafulgere acel "renunt" si sa te prabusesti pe jos, nu in bratele lui si sa nu ridice nimeni desi in adancul tau tipi si sa te trezesti incet ducandu-te cu mana cu mouse-ul catre "new post"...

Dragilor, incepand de azi va voi scrie zilnic, poate chiar mai multe postari pe zi pentru ca vreau sa am cat mai multe postari, vreau sa scriu cat mai mult. Sper sa primesc ceva comment-uri.

Kisses,

Monica