E prea ciudat sa stau intr-un scaun rece si neprimitor sa visez cu ochii deschisi ca e aici, sa ma chinui sa-l ating cu gandul pana cand ma trezeste ea la realitate si sa vreau sa nu-i arunc o privire, sa nu-i spun decat sa ma lase in pace, dar sa nu pot...ea...ea nu e genul de om in fata caruia sa nu zambesc pentru ca deschide conversatia cu o gluma sau incepe sa ma gadile...
Mereu mi se pare ca lumea mea se sfarseste pentru ca apare cate ceva care sa ma faca sa vreau ca el sa fie langa mine, sunt pur si simplu amintiri, dorinta, chestii citite sau prea mult intuneric in noaptea trecuta cand stateam pe terasa si ei doi isi spuneau ca se iubesc si el nu era acolo sa ma stranga in brate, dar acum e diferit, e aiurea. Acum nu ma pot prabusi langa un perete cu capul pe genunchi ca sa plang pentru ca ea e acolo, acum nu ma mai pot retrage in linistea mea intr-un coltisor pentru a amesteca furia, disperarea, suferinta, dorul si iubirea pentru ca ea e acolo, acum nu pot striga de dor si nu-mi pot lasa ochii sa verse nicio lacrima pentru ca ea e acolo...e acolo si nu vreau sa-i spun pentru ca ea poate, ea spera...ea mai are o saptamana dupa care vor urma multe luni, in timp ce eu mai am poate cateva zile dupa care poate vor urma cateva ore si apoi multe luni...
Ea poate sa treaca peste acelasi lucru peste care incerc si eu sa trec, ea supravietuieste...poate ca se refugiaza in lucruri care nu-i vor fi iertate niciodata, lucruri in care eu nu ma voi refugia niciodata pentru ca e murdar si oribil, poate ca face toate astea doar pentru ca nu vrea sa fie singura in timp ce tot ce vreau eu este sa fiu singura. poate ca si in ea se prabuseste totul...dar pentru ea pare atat de simplu, ea poate supravietui cu un sms pe zi si 2 minute de convorbire, ea poate spune atat de usor "poate ca nu-l voi mai vedea niciodata", ea poate trata totul atat de superficial...ea nici nu incearca sa fuga...pe ea nu am vazut-o plangand sau spunand ca-i este dor. Da, il asteapta, dar in alt fel.
Acum, nici macar vocea lui nu-mi face atat de mult bine pe cat as vrea pentru ca pielea mea cerseste o mangaiere, un sarut, sansa de a ma arunca in bratele lui si de a nu ma mai dezlipi de acolo...
Mda, poate sunt jalnica, poate sunt patetica, dar mi-e dor de el de crap si-mi vine sa plang si sa iau peretii la suturi si sa vreau sa strabat nenorocitii aia de kilometrii intr-o secunda...
Pentru o imbratisare...pentru ca mi-e dor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu