Remember me

Ieri am primit o intrebare foarte faina de la o colega cu care nu am mai vorbit de ceva timp si anume cum as vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine, peste ani si ani.

Dincolo de raspunsul scurt pe care i l-am dat ei atunci, pe moment, am stat si m-am mai gandit la intrebarea ei.

Eh bine, as vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea Monica intelegatoare si care asculta pe toata lumea, acea Monica plina de compasiune pentru orice lucru mic si pentru orice copil si acea Monica prea curioasa de orice misca.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea fata prea matura pentru varsta ei in unele momente, acea fata cu o incapatanare de neclintit, acea faa simpla si prafuita cu ganduri departe de secolul asta, acea fata ambitioasa atunci cand are pentru ce lupta, acea fata comoada care profita oricand de un minut in plus de visat cu ochii deschisi si acea fata care se complica prea mult in ganduri.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea Monica impiedicata care intra in mobila si care nu stie sa cada decat in cap, acea Monica lipsita de incredere in sine, acea Monica fragila, sensibila, zapacita, stangace, ametita si distrata.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea fata visatoare si delicata,a cea fata singuratica, anti-sociala, timida, retrasa si niciodata cu picioarele pe pamant.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea fata ghinionista a carui noroc a stralucit o singura data, odata cu aparitia unei persoane mai mult decat speciale in viata ei, acea fata obsesiva si disperata legat de acea persoana.

As vrea ca lumea sa-si amineasca de mine ca acel copil vesel care se bucura de toate tampeniile, acel copil vesel care uneori zambeste prea mult, acel copil vesel care se bucua de un trandafir alb de parca ar fi cel mai frumos lucru din lume si este numai al lui.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea fata cu vise prea marete pentru realitate, acea fata unica prin nebunia ei.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine exact cum sunt, cu bune si cu rele, cu vise cu ochii deschisi, cu impiedicari, cu nebunie. De fapt, poate ca as vrea doar ca lumea sa-si aminteasca de mine, indiferent cum, sa stiu ca nu voi fi doar o umbra care vine si pleaca exact ca o cometa si este uitatata in prima secunda dupa ce dispare. Poate tocmai de-asta visele mele sunt atat de "marete pentru realiatate".

Voi cum ati vrea ca lumea sa-si aminteasca de voi, dupa ani si ani, dupa ce veti disparea?

Kisses,

Monica