Ciudat...

E atat de ciudat sa auzi, sa citesti, dar sa nu intelegi, sa nu vrei sa intelegi, sa iti scuturi mecanic capul in speranta ca acele cuvinte vor disparea, sa blochezi gandul ala, sa nu vrei sa accepti si sa plangi ca apoi sa te trezesti singura in intuneric si abia atunci sa intelegi ce inseamna "renunt", asimiland dureros fiecare cuvant si sa simti cum totul se prabuseste peste tine, cum totul se termina, dragostea, viata, rostul, sa ti se faca greata, sa iti simti corpul amortit si sa te simti neajutorata, sa-i repeti cuvintele in gand si sa incepi sa mergi spre nici tu nu stii ce, sa ajungi in baie si sa cazi, sa nu poti sa respiri printre lacrimi, sa vina ea, sa te gaseasca pe jos, sa iti tipe "de ce plangi?" si "Doamne, ce alba esti!", sa te arunci in bratele ei si sa incepi sa o strangi cat de tare poti fara sa-ti pese daca o doare sau nu, sa iti presezi pieptul de ea in speranta ca durerea din inima se va opri, sa auzi cat zgomot faci incercand sa respiri, dar sa nu poti opri instinctul de a lua cat mai mult aer pentru ca iti simti pieptul gol, fara aer, fara iubire, sa o auzi repetandu-ti continuu "va fi bine" si sa vrei sa urlii la ea ca nimic nu va fi bine, ca simti ca mori chiar acolo, dar sa nu-ti mai gasesti vocea, sa inceapa toate sa apara in fata ta, servetele, apa, calmante dupa calmante, telefonul ei apelandu-l pe el si el inchizandu-i, sa te arunci in bratele ei si sa nu stii cum sa-i spui ceea ce simti cu adevarat atunci, sa te gasesti in pat inca plangand si rugandu-te de acea gaura din pieptul tau sa se inchida si sa nu te mai arda, sa adormi si te amagesti cu un vis prea scurt ca apoi sa te trezesti in patul gol, prea dimineata, fara niciun apel pe telefon, sa-ti minti mama ca esti ok, sa te gasesti mergand pe strazi fara niciun rost, sa-i vezi pe toti privindu-te ca pe o nebuna doar pentru ca mergi si plangi, sa te impiedici in plina strada auzind teefonul pe care doar el te suna, sa te ridici si sa citesti meajul fara sa respiri, sa-i raspunzi fara sa stii macar ce scri acolo doar pentru ca a stii ca lui ii mai pasa iti face rana sa se cicatrizeze un pic, sa citesti restul mesajelor care iti adancesc rana dovedindu-ti ca nu te mai vrea, sa ajungi la ea si sa o auzi comentand despre fusta ta cand tu nici macar nu stii ce ai luat pe tine, sa nu pricepi de ce naiba zambeste cand tu esti atat de terminata, sa te roage sa-i povestesti despre trecut, sa-i povestesti mai repede decat credeai ca vei vorbi vreodata despre el si tot ce tine de el, despre sase luni frumoase si sa te trezesti zambind dandu-ti seama cat de fericita ai fost in acea saptamana, in acele zile, chiar si in acele ore, doar cu el si sa-ti doresti sa mai primesti sansa unor noi amintiri ca acelea, sa pleci cand amintirile se termina pentru ca nu-ti permiti sa plangi de fata cu ea, sa ajungi intr-o casa prea goala, sa vezi locul unde erai atunci si sa te strafulgere acel "renunt" si sa te prabusesti pe jos, nu in bratele lui si sa nu ridice nimeni desi in adancul tau tipi si sa te trezesti incet ducandu-te cu mana cu mouse-ul catre "new post"...

Dragilor, incepand de azi va voi scrie zilnic, poate chiar mai multe postari pe zi pentru ca vreau sa am cat mai multe postari, vreau sa scriu cat mai mult. Sper sa primesc ceva comment-uri.

Kisses,

Monica