"Iar eu...eu sunt atat de putin fata de cat mi-as dori sa fiu, in timp ce ea sclipeste tot timpul. Nu sunt suficient de bun pentru ea si asta ma doare ca naiba si durerea rade de mine si, de altfel, este indreptatita sa o faca. Sunt patetic. Iubesc femeia, zeita care apartine altcuiva, dar ce pot face? Iubirea nu poate fi codamnata, ea pur si simplu...apare. Nu poate fi judecata pentru ca exista sau tocmai pentru ca nu e, nu poate fi acuzata pentru ca devine prea importanta atunci cand este absenta sau pentru ca este neimplinita. este doar iubire, in forma cea mai pura, si ma distruge pe interior mai mult decat orice si totusi imi place. Nu pot sa neg ca, oricat de multa drama ar fi in asta, sunt dependent de a iubi cea mai frumoasa femeie - ea, atat de perfecta, capabila de atatea emotii pe care stiu ca, oricat voi cauta, nu le voi gasi in alta femeie, avand atata putere si atata maturitate chiar si acum, cand este distrusa, incat ma uimeste si pe mine. Da, iubirea este cea mai ciudata forma de masochism, felul in care iti place sa iti fie stoarsa orice bucatica de umanitate doar pentru a simti cea mai frumoasa emotie e un lucru nebunesc. Cred ca de-asta ii invidiez atat de mult pe nebunii cu acte in regula, luptandu-se prin sanatorii cu halucinatii sau atacuri de panica sau intentii sinucigase sau cine stie ce altceva. Eu sunt bolnav de iubire...bolnav dupa zana mea minunata...Si ea nu este a mea. Si nu pot sa o condamn, nu sunt atat de parsiv si lipsitde realitate, nu e vina mea sau a ei sau a altcuiva ca ea l-a ales pe el si nu pe mine. Nu pot sa o condamn, pot doar sa o admir pentru felul intens, de nestavilit, care o mistuie si o taraste facand-o sa uite de ea insasi, dar niciodata de el, in care-l iubeste. Nu am vazut atat de multa iubire in nicio alta femeie si nu pot decat sa visz la ea, stiind totusi ca nu o voi avea niciodata. Nu sunt atat de parsiv incat sa i-o cer, sa incerc sa i-o castig. Doar profit de prezenta ei atat cat pot, desi stiu ca nu sunt nimic mai mult decat un frate pentru ea, poate un panaceu, poate un simplu ajutor, odata ce principalul ei motiv de a sta pe langa mine este tot din daruire pentru el, mai mult decat pentru ca se simte singura - in fond, s-a izolat atat de mult timp de civilizatie, traindu-si durerea ce o demola, doar pentru ca el i-a fost luat, incat m-a terifiat autocontrolul sau, desavarsirea cu care traieste prin el. Doar eu sunt lupul cel rau care incearca sa o faca sa uite un pic de el, atata timp cat el nu mai e aici."
Nu este o dorinta intruchipata, sa fie clar. E doar o idee, un mod de a intelege sentimentele cuiva despre care scriu din perspectiva altcuiva, iar cuvintele mi-au venit in minte parca prin ora de germana.
U like it?
Kisses,
Monica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu