Such a beautiful night, such a hopeful morning

00:40: Incerc sa imi fac patul fara sa trezesc pe nimeni, cu lumina de la telefon. Chiar si asa nu vad nimic, fiindca imi vine sa plang. La dracu' cu tot! Ma duc in baie, unde nu imi va auzi nimeni suspinele si pot sa injur linistita toti oamenii pe care i-am cunoscut si pe care nu i-am cunoscut, civilizatiile disparute si viitoarele zece generatii printre lacrimi, inainte sa declar ca e numai vina mea si sa incerc sa imi gasesc orice defect care m-a adus aici. Mda, horoscopul avea dreptate ca nu uit niciodata greselile celorlalti si ca as fi in stare sa ii spun unui om, pe patul de moarte, ca in generala s-a uitat rautacios la mine, dar nici ce am facut eu nu uit vreodata.

00:50: Pe dracu'! Acum plang si mai tare. Lacrimile imi cad pe cearsaf in timp ce incerc sa il fac sa stea drept.

00:53: Am terminat si m-am intins in sfarsit. Patul asta e prea mare pentru a fi singura in el. S-ar zice ca m-am obisnuit cu el, odata ce intotdeauna am fost doar eu in el. De ce deodata simt ca lipseste ceva? Poate un "noapte buna"...

00:55: Celalalt telefon nu mai are baterie. Nu pot sa ascult muzica.

00:56: Nu pot sa dorm, e prea liniste. Lacrimile mi s-au uscat si parca m-am calmat un pic, dar nimic nu e ok inca. Merg cu telefonul pe hol, unde il bag in priza. Il las pana la 1:30. O sa-i fie de ajuns.

00:58: Sunt cel putin 20 de grade, dar mie mi-e al dracului de frig. Stau cu toata patura peste mine si o strang in brate cat pot de tare si vreau sa-mi imaginez ca e un om care imi poate raspunde la imbratisare. Vreau sa-mi imaginez ca nu sunt singura, ca niciunul din lucrurile astea nu s-a intamplat. Vreau sa-mi imaginez ca acum imi pot aseza capul pe pieptul barbatului pe care-l iubesc, ca el isi poate pune mainile in jurul meu si ca imi pot petrece toata noaptea in bratele lui, ca si cum nimic rau nu mi se poate intampla atata timp cat el e aici. Dar nu-mi pot imagina niciunul din lucrurile astea, pentru ca el nu e aici.

1:07 AM: Sunt atat de singura...Niciodata nu am fost atat de singura, iar eu am fost practic intotdeauna singura - fara prieteni prea multi, fara sa ies mai mult decat la cateva luni cu cineva, fara altcineva decat mine. Niciodata nu am avut nevoie de altcineva, am putut face totul singura, nu mi-am permis sa fiu o povara pentru cineva si, oricat de greu a fost, am stiut ca, cu cat voi fi mai singura, cu atat ma voi respecta mai mult si, la fel, dupa noaptea asta, ma voi respecta mai mult, pentru ca am trecut peste noaptea trecuta, in care m-am rugat lui Dumnezeu sa mor, si voi trece si peste noaptea asta.

1:11 AM: Femeia puternica din viata mea (cea depre care va vorbeam ieri) a fost atat de buna cu mine. Sunt sigura ca, imediat ce voi trece peste socul intamplarii asteia, voi fi de neoprit. Asa cum am invatat, voi "multumi experientei dureroase, imi voi lua ramas bun de la ea si voi merge mai departe". Doar ca acum sunt atat de lipsita de putere... Sunt in pragul colapsului, sunt atat de aproape sa explodez si sa-mi vars pe toti, pe el, toate cuvintele pe care le gandesc, dar nu voi cadea. Voi reusi singura sa trec pestea asta, fara sa ma plang lor pentru cat rau mi-au facut, pentru ca si eu le-am facut atata rau si stiu ca merit tot. Imi vin in minte versurile melodiei "A Million Stars" : "You'll feel love again, you'll feel love again, you'll feel love again...after the rain".

1:19 AM: Nu mai suport sa stau aici si sa plang. Pana la 1:30, cand telefonul imi va fi incarcat, voi citi din "Bridget Jones: La limita ratiunii" de Helen Fielding. Da, asta imi va ridica un pic moralul.
1:30 AM: Bateria telefonului meu e incarcata. Pot asculta muzica. Imi pun telefonul celalalt cat mai sus sub perna, iar eu ma intind ceva mai jos, astel incat, daca voi primi vreun mesaj de la Cosmote, sa nu tresar cu toata fiinta mea, sperand ca e el. Deja am plans atat de mult incat simt toata fata umflata, nu doar ochii - nu-mi pot permite sa ma trezesc in noaptea asta pentru o alarma falsa.

1:33 AM: Apas pe "PLAY" la radio.

1:34 AM: "Mi amore mio ti amo, mi amore mio ti amo, mi amore mi, mi amore mi..."

1:37 AM: "Only you, only you, my beautiful dream, I loved you..."

1:38 AM: Ma ***** in ele de melodii de dragoste!!!!

1:40 AM: Oh, pe cine naiba incerc sa pacalesc? Il iubesc! Si mi-e atat de dor de el, incat ma arde pe interior. Toata ziua m-am gandit la el...

7:15 AM: Sunetul usii. Pasi. Chei. A deschis masina. Motorul. A plecat. La dracu, tata m-a trezit cand a plecat la serviciu. De ce naiba m-am trezit, in vacanta, dupa o noapte de plans, inainte de 2 PM? WTF? Ma doare capul ca dracu'.

7:20 AM: Nu, somnul meu nu revine. Ma duc la baie.

7:21 AM: Arat ca un zombie.

7:25 AM: Trebuie sa imi verific telefonul. Nu spera, nu spera, nu spera! Nu fi dezamagita cand vei vedea ca nu ai primit nimic, nu fi dezamagita, nu fi dezamagita! 5 mesaje: 3 de la cosmote care nu au avut suficienta memorie si incep cu "BROKEN MESSAGE" si doua de la el.

7:28 AM: Nu-mi pot permite sa sper. Nimic, nicio secunda, niciun gand! Speranta ma va ucide si ma va rupe in bucati pe care mi leva arunca intr-un iad de lacrimi, daca nu se va intampla nimic. SA NU INDRAZNESTI SA SPERI, MA AUZI???

7:35 AM: Radare. Meteo. Canicula. Focoase. Japonia. Profesori. Jennifer Lopez. Legea adoptiilor.

7:37 AM: Dracu' mai doarme. Ma duc sa imi fac o cafea.

Kisses,

Monica

I was so wrong...

Zilele astea, de cand nu am mai postat, am scris cate o postare pe zi, daca nu mai multe, si le-am sters pe fiecare pentru ca mi se parea ca nu erau potrivite. Nu stiam ce era gresit in ele - eram sincera in ele, spuneam exact ceea ce simteam, care era zidul invizibil de care ma tot loveam cu putin timp inainte sa public postarea? -, insa mi-am dat in sfarsit seama ca era pur si simplu bucuria prematura. Daca publicam vreun gand pe care l-am incercat in zilele astea, era ca si cum imi luam victoria inainte de timp si eu nu sunt asa, eu tin al naibii de mult la superstitie si nu imi permit sa sper prea mult, sa ma gandesc macar la ce s-ar putea intampla, sa vorbesc despre dorintele mele. Asta, bineinteles, nu ma lasa sa traiesc cu-adevarat momentul, pentru ca fug imediat la urmatorul, care s-ar putea sa fie o nenorocire si stralucirea prezentului se pierde, la fel si relaxarea mea, dar dezamagirea nu ma mai uimeste, nu ma mai loveste cu toata puterea ei.

Totusi, am primit sfaturi de la niste oameni, oameni care parca stiu exact ce-ti doresti, ce e in inima ta, si in zilele astea efectiv am trait clipa, iar cand am iubit, am iubit cu tot sufletul, cand am scris, am scris si am multumit lui Dumnezeu pentru ideile mele, am facut exact ceea ce faceam si m-am bucurat pentru asta si a fost minunat, m-am simtit linistita, si nu in felul in care o faceam pana atunci. Am simtit ca toate lucrurile alea oribile nu mai erau. Acum, insa, as vrea sa nu fi facut asta, sa nu fi existat zilele astea pentru ca am ajuns aici, dupa atata munca, si vad ca n-am obtinut nimic, dar, la naiba, nimic. Este ca un drum inchis la care tot ajung, indiferent ce drum aleg si ce fac. Am fost in toate felurile, m-am purtat de la dragut la insuportabil, am fost blanda, iritabila, iubitoare, sarcastica, am schimbat totul, am asteptat sa se intample ceva fara sa fac nimic, am invatat, am mers pe convingerile altora, am urmat sentimentele mele, insa toate astea m-au adus tot aici. Imi amintesc ca era un joc in care trebuia sa alegi un drum din trei si doua erau gresite, iar unul te ducea la o comoara sau nu stiu ce naiba. Drumurile mele de ce sunt toate gresite?

Pana la urma, mi-am dat seama unde am gresit sau cel putin cred ca am facut-o pentru ca totul este prea incert, prea schimbator ca sa fiu sigura daca vreo alegere este cu adevarat corecta. O femeie cu mult mai multa experienta decat mine, o femeie care cunoaste intr-adevar barbatii, mi-a dat un sfat, mi-a spus ca a facut si ea l-a fel ca mine si m-a avertizat ca aici voi ajunge. Mai patisem asta de cateva ori - ma chinuisem pentru a ramane cu lacrimi si nimic mai mult -, dar n-am fost de acord cu ea. Am facut pe desteapta, desi o aveam pe ea dovada vie ca asa se va intampla, desi ea incerca sa ma faca sa nu trec prin aceleasi suferinte ca si ea, oferindu-mi ce ea a invatat. Am crezut ca pot face eu lucrurile altfel, am vrut sa-i demonstrez ca voi obtine pana la urma ce-mi doresc, iar ea m-a lasat sa vad singura ca avea dreptate si chiar m-a sustinut, mi-a aratat ce sa fac, cum sa fiu femeia care vroiam sa fiu. Si a avut dreptate. Am patit ca ea si acum imi pare rau pentru incapatanarea mea.

Nu voi mai face prostia asta din nou. Am inteles cat de usor se poate pierde tot si, din toate felurile in care am pierdut ceva dintr-o tampenie, asta e cel mai ridicol si, evident, cel mai dureros, pentru ca, in general, inainte sa pierd, obtineam si cate un rezultat, insa acum nu am obtinut nimic. Imi mai trebuia timp...

Oricum, cat de curand ma voi decide ce voi face acum, in ce parte o voi lua, si, daca in general, in momentele critice ale vietii mele nu scriam, pentru ca nu vroiam sa dau apoi explicatii pentru postari, de data asta nu voi mai disparea, ci voi scrie exact ce voi simti si nu-mi va parea rau.

Kisses,

Monica

Story

Mi-a venit ieri in minte o idee si azi am reusit, in sfarsit, sa o uniformizez in mintea mea, sa realizez ce-as vrea de fapt sa spun prin ea. Norocul meu e ca memoria mea e practic infailibila in a retine lucrurile precum asta, fiindca nu stiu ce m-as face daca ar da rateuri la asa ceva, cum a facut la alte lucruri pe care trebuia sa mi le amintesc. Pentru ca acum nu am timp sa ma ocup efectiv de asta, am scris doar o bucatica, care mi s-a parut esentiala pentru a-mi intelege personajele, si, pentru ca am de gand sa scriu din perspectiva femeii, care ar trai totul mai intens, am decis sa impart cu voi prima bucatica din perspectiva barbatului. Nu i-am oferit un nume, dar am stabilit ce caracter are, ce fel reactioneaza la intamplari, care sunt scopurile lui, de ce anume e mandru si ce-l inspaimanta, in timp ce femeia e ceva mai complexa, mai greu de realizat, in special pentru ca nu am un model dupa care sa o adaptez, asa cum am pentru barbat, asa ca am in minte doar o schita luata in fuga asupra felului ei de a fi.

Uitati primele ganduri ale personajului meu masculin:

"Este draguta, ce pot sa zic? Nu este poate tocmai ceea ce ma asteptam eu ca voi gasi - o copila atragatoare, dar care nu stie pe ce lume traieste, genul de care s-ar indragosti un batran ca el, caruia nu-i trebuie la o femeie altceva decat un fund bombat care sa-l faca sa se simta din nou tanar -, dar cred ca o prefer pe ea. Are ceva special, care ma intriga, ea a fost atenta la mine, nu ca celelalte, care doar se jucau pe telefon, si asta ma face sa cred ca ea nu l-a iubit niciodata pe batranul acela - era prea entuziasmata sa ma vada pe mine, ca si cum isi dorea ca el sa nu mai vina.

Indiferent in ce mod a ranit-o el, nu merita asta. Pare ca a adunat de-a lungul timpului o groaza de dezamagiri si de-asta imi pare rau ca pana si eu m-am jucat cu ea, ca i-am oferit afectiune atunci cand se astepta sa o resping si ca am respins-o atunci cand credea ca urma sa ma apropii si mai mult de ea. Sper doar ca am indreptat asta purtandu-ma apoi cu ea cu blandete si ca maine nu isi va pleca privirea ca toate celelalte, ignorandu-ma, pentru ca simt ca asta m-ar afecta mai mult decat ar trebui, desi nu inteleg pe deplin fenomenul asta. Stiu ca langa ea ma simteam altfel decat langa oricare alta femeie langa care am fost - ma simteam acasa alaturi ea, ca si cum locul meu din totdeauna era langa tanara asta care arata fragila ca o floare micuta, primavara devreme, dar care avea atata profunzime in privirile ei dulci, incat era evident ca avea in ea suficient de multa forta, ca nu avea nevoie de protectia ea sau a altcuiva. Imi dadea o senzatie de calm, de pace. De-asta vreau sa o vad si maine, fiindca pe ea nu vreau sa o bag in patul meu, ci vreau sa ii cuprind mana, sa simt in palma mea degetele acelea moi care azi imi gesticulau, in timp ce mergea zambitoare langa mine."

Stiu ca este un pic cam vag si prea sentimental. Initial am vrut sa conturez personalitatea lui puternical, caracterul independent, pentru ca asa este el, insa mi-am dat seama ca nu asta defineste povestea mea, nu cei doi oameni puternici si incercarea lor de a isi accepta reciproc experientele, diferentele dintre ei, ci farmecul de la inceput. Prima data, nu mi-am imaginat o femeie care vroia sa demonstreze tuturor ca, in ciuda aparentelor, era puternica si nu avea nevoie de un barbat pentru a fi fericita, pentru ca ea are scopuri, are vise, are propria ei viata, si un barbat plin de incredere in el, ci mi-am imaginat o tanara femeie cu privire calda, mergand langa un barbat ce denota maturitate, dar nu era rigid - genul acela care te face sa te simti protejata. Am vizualizat calmul acela dintre ei, pe care si-l transmiteau unul altuia, si asta e esential.

Kisses,

Monica

Summer things and more

Este din ce in ce mai cald, totul pare ca ia foc. Soarele straluceste exact asa cum mi-am dorit in fiecare zi timp de un an si stiu ca, daca acum as avea vreun motiv sa fiu trista, as putea vedea in sfarsit acea parte plina a paharului, asa cum nu puteam atunci cand afara erau multe grade sub zero si gandul de a iesi ma afunda si mai tare in depresie. Acum insa, imediat ma gandesc la soare, hot pants si bluze cu spatele gol, prin care ma pt bronza usor, la ochelarii de soare pe care mi-i doresc (cu rame rosii - niciun model nu e mai hot de atat), la inghetata si sandale sexy si parca viata e mai frumoasa.

Din pacate, nu m-am putut bucura de toate lucrurile astea prea mult pentru ca mi-am oferit timpul asta liber pentru a scrie. Am un puseu de ambitie si mi-am propus ca, in cele 30 de zile pe care mi le-am stabilit pentru a schimba la mine orice mai este de schimbat, sa termin de facut si ultimele modificari la cartea pe care am scris-o (am mai vorbit despre ea aici). Printr-o intamplare pe care initial am considerat-o nefericita, dar pe care acum o consider absolut fericita, epilogul si vreo 30 de pagini de dinainte de epilog au ajuns la 250 de km departare de mine, astfel incat am fost nevoita sa rescriu totul si asa mi-am dat seama cate lucruri trebuiau adaugate, cate lucruri trebuia sa invete personajul meu, prin cate schimbari trebuia sa treaca odata cu mine, iar acum am 232 de pagini, in conditiile in care in varianta initiala avea doar 207, si inca mai am pana la epilog.

Am facut toate modificarile astea si am adaugat atat de mult pentru ca, initial, nu aveam decat o imagine foarte "in mare" asupra felului in care o voi continua, apoi mi-au venit cateva idei. Imi amintesc exact cum: veneam cu tata cu masina de la bunici si am vazut o masina rosie. O Skoda din cate imi amintesc - voi intreba si va voi spune intr-o postare urmatoare si modelul. Si atunci mi-au venit cateva amintiri in mine, involuntar, mi-am creat o mica dorinta cu ce mi-as fi dorit sa se intample, am cautat motive pentru care dorinta ar fi putut deveni realitate si am inceput sa imi imaginez din ce in ce mai mult, pana cand am realizat ca acela era felul in care puteam continua. Acea masina rosie a fost inspiratia mea, acea masina rosie reprezinta continuarea cartii mele. Cand am ajuns acasa, era deja prea tarziu si tot ce vroaim era sa vorbesc cu barbatul pe care-l iubesc si sa dorm, pentru ca eram foarte obosita, insa in ziua urmatoare, am chiulit de la scoala (hai, ziceti ca voi n-ati facut asta niciodata) si am facut un rezumat a ceea ce vroiam sa se intample in al doilea volum. Am acum acest rezumat la mijlocul caietlui meu de teme de limba romana :). Si, pentru a putea continua in acel fel, a trebuit sa adaug unele lucruri.

Alte adaugari le-am facut pentru ca eu m-am maturizat si nu ma lasa sufletul sa nu imi maturizez in acelasi fel si personajul. Intamplator sau nu, am trecut prin aceleasi lucruri (desi mie mi s-a intamplat la un an aproape dupa ce am scris pentru prima oara intamplarea ei) si, chiar daca eu crezusem ca amandoua am fi depasite de o asemenea situatie, mi-am dat seama ca amandoua suntem mai puternice decat credeam eu, ca ne putem trezi la realitate si schimba si vom trece peste tot.

Mi s-a facut prima oferta de publicare, de curand. Inca nu am vorbit despre asta cu altcineva decat mama, dar sunt aproape sigura ca o voi refuza. As obtine recomandarea unui scriitor pe care il apreciez foarte mult, o persoana candva foarte apropiata mie ar face o apreciere critica, ceea ce poate este mai mult decat ma asteptam, insa voi avea jos, pe coperta, numele unei edituri practic necunoscute, si sunt mai ambitioasa de atat. Nu am muncit aproape in fiecare zi timp de doi ani la cartea asta pentru a-i oferi atat de putin, dupa ce am pus in ea toate amintirile, toate sentimentele mai mult sau mai putin frumoase, toate parerile, convingerile si dorintele mele. Nu ma pot multumi cu atat de putin, asa ca, imediat ce va fi gata (mi-au mai ramas 27 de zile), imi voi incerca norocul si la alte edituri, mai mari, si am incredere. Stiu ca pot fi buna, dar vreau sa fiu cea mai buna.

Kisses,

Monica

Back

Ok, a trecut mai mult timp decat ma asteptam, nu doar o saptamana-doua asa cum va spusesem, dar acum am revenit si nu cred ca plec prea curand.

Am trecut pri multe momente de furie, deznadajduire, etc., dar de cele mai multe ori nehotarare si ati putut vedea asta datorita faptului ca am sters ultima postare. Nu era momentul chiar atunci sa reincep sa postez, eram doar intr-unul din acele momente de entuziasm fara rost. M-am imbatat cu apa rece, cum s-ar zice. Acum, insa, am incredere ca voi obtine mai mult de atat. Da, poate ca din superstitie doar am incredere in mine, si nu ma mai bucur inainte de timp, desi nerabdarea imi sta in caracter.

Ma bucur enorm ca pot impartasi lucrurile care se intampla in perioada asta, plina de momente critice, cu voi.

Pentru ca sunt multe lucruri despre care nu v-am vorbit din cauza absentei mele de pe bloh, voi posta ceva mai des.

Kisses,

Monica

Apologize...

Dragilor, nu voi mai posta o perioada. E o perioada ceva mai confuza a vietii mele si nu e ok sa public ceva din ce voi gandi sau simti, sunt sigura ca voi regreta mai tarziu. Nu va fi mult, sper ca totul sa se rezolve in vreo saptamana - doua, cel mult si poate atunci sa va scrie o noua persoana, cu o alta viata, alte pareri, alta gandire... Orice va fi, va fi de bine.

Si sper ca si voi veti fi bine. Stiu ca evoluati alaturi de mine, ca stiti cum e sa se intample atatea lucruri deodata incat sa vrei sa pastrezi durerea sau entuziasmarea numai pentru tine, ca si voi veti fi alti oameni cand eu ma voi intoarce.

Sper sa ma puteti ierta si intelege.

Va imbratisez pe toti. Monica

Want ideas?

Dragilor, ati simtit vreodata nevoia de idei, de luminita aia de inspiratie, dupa ce munciti ore in sir pentru a obtine idei, rezolvari, orice? Eh bine, eu da. Ma chinui de ceva timp sa obtin un rezultat la problemele mele si ma tot regasesc in abisul acela in care imi vine sa ma dau cu capul de pereti pentru ca nu stiu ce sa fac. Oricum, nu am luat acel "nu pot" in brate, poate pentru primele dati. E frumos sa te chinui pentru ceea ce vrei. Dar, ca o paranteza, iti consuma nervii.

Insa nu asta era scopul postului astuia. Vreau sa va spun ca am gasit o metoda de a-mi "chema" ideile si anume muzica. Am citit pe undeva ca, daca asculti Bach si nu-ti vin idei, ai o problema. La mine, in schimb, a mers cu Beethoven. Sunt plina de idei, am rezolvarea. Uite, acum ascult "Sonata Lunii".

Lasati si voi house-ul si muzica nebuna si incercati si voi muzica de genul, care relaxeaza, care indeamna la creativitate. Stiu ca si voi aveti o problema cu emotiile negative, cu nervii ce dau pe-afara din voi si se revarsa asupra persoanelor dragi voua. Daca nu alegeti sa va schimbati, sa faceti sentimentle astea sa dispara, sa va transformati existenta, ganurile, faptele mediocre in ceva mai presus de atat, macar calmati-va prin asa ceva. Persoanele care va inconjoara nu merita ce le faceti. Nu e vina lor ca pierdeti, ca sunteti instabili. Si eu sunt constienta ca persoanele ce ma inconjoara nu merita sa-mi vars nervii si nemultumirile pe ei. Stiu ca nu e vina lor ca clachez, ca am momente de slabiciune sau de delasare, stiu ca nu sunt responsabili pentru fisurile, temerile si frustrarile prin care sunt nevoita sa trec si apreciez ca ma suporta in momentele astea grele, in momentele in care totul se schimba.

I love you, sweethearts,

Monica