Despre blogul unei prietene

Azi vreau sa va vorbesc despre blogul unei prietene si anume Steph's Blog, pe care il gasiti la http://stephy18.wordpress.com/. Este un blog de Twilight fanfiction, iar eu una sunt o cititoare fidela.

Primul dintre fanficurile de pe site este "Bad Romance" care a ajuns acum la o maturitate de 15 capitole superbe care nu au cum sa nu va captiveze prin actiunea lor. Un mic rezumat la "Bad Romance" pentru a vedea cat de fain este: Bella e nou venita în Forks. Edward este baiatul rau al scolii, cu zvonuri și reputație potrivite. Este ceva din toate astea adevarat? Va strica pariul lui Edward tot ce nici nu stia ca isi doreste? Curse, petreceri, piercinguri și o motocicleta e la egalitate cu romantismul?

La "Bad Romance" mi-au placut foarte mult scenele cu motocileta si toate cele iesite un pic din tiparul obisnuit al fanficurilor Twilight pentru ca arata o altfel de iubire, mai putin melodramatica si romantica, dar foarte captivanta.

Al doilea fanfic se numeste "Helpless when love comes" si este cu siguranta foarte in genul meu, cam in felul asta scriu eu. Chiar mi se pare ca, din punct de vedere al felului de a scrie, eu si Steph ne asemanam foarte mult si apropo de Steph, este o fata duuulce si prietenoasa si cat se poate de draguta, numai buna sa-ti gasesti o prietena in ea. Cel putin pentru mine a fost foarte frumos sa vorbesc cu ea asa, de la o scriitoare la alta si cum in "Helpless when love comes" sigur este acea scanteie de scriitor, cine stie, poate la un moment dat va trece la ceva mai mult decat Twilight fanfiction si sa publice vreo carte. In orice caz, ii urez succes in tot ceea ce face si sa nu ne mai tina cu sufletul la gura pana apare urmatorul capitol.

Despre "Helpless when love comes" am numai cuvinte fumoase de spus, a descris foarte frumos sentimentele Bellei, cel putin prin primele capitole. Nu pot spune ca ma regasesc in acele capitole care imi plac foarte mult si anume capitolul 2, "The calm before the storm" si capitolul 4, "Welcome back happiness", ci pur si simplu imi plac foarte mult, sunt atat de sentimentale si...de plans si...frumoase, ce mai, incat nu am avut cum sa nu ma indragostesc de ele. Un mic rezumat, ca sa intelegeti despre ce vorbesc eu aici: Distractie, petreceri, saruturi furate și doi dusmani-viitori prieteni.Ce se intâmplă totuși când pentru o lună toată casa aparține unor 6 adolescenti ce descoperă fluturasii din burtă, sau cat de minunat se poate simți o atingere din dragoste și cum pot supravietui singuri, in absenta parintilor proaspat casatoriti? Alice, Edward și Emmett, fii lui Carlisle, invată cum sa treaca peste trecut alături de Jasper, Bella și Rosalie, fii lui Esme, descoperind dragostea și intampinand situații neobisnuite, pline de umor.

Fanficul de care pot spune ca m-am indragostit chiar mai mult decat de "Bad Romance" si "Helpless when love comes" si la care am plans este "Our song", un fanfic mult mai scurt, doar de o pagina, dar care este pur si simplu superb prin acele sentimente care sunt descrise acolo. Nu are nevoie de nicio descriere, cititi-l pentru ca merita citit si nu are cum sa nu va "fure" multe lacrimi.

In incheiere, ii multumesc lui Stephy ca scrie si traduce atat de frumos si ca a fost atat de draguta cu mine si va invit sa cititi fanficurile de pe Steph's blog.

Kisses,

Monica

Mi-e dor...

Acum, nici nu pot spune mai mult. Pur si simplu mi-e dor, mi-e dor de el, de tot.

E prea ciudat sa stau intr-un scaun rece si neprimitor sa visez cu ochii deschisi ca e aici, sa ma chinui sa-l ating cu gandul pana cand ma trezeste ea la realitate si sa vreau sa nu-i arunc o privire, sa nu-i spun decat sa ma lase in pace, dar sa nu pot...ea...ea nu e genul de om in fata caruia sa nu zambesc pentru ca deschide conversatia cu o gluma sau incepe sa ma gadile...

Mereu mi se pare ca lumea mea se sfarseste pentru ca apare cate ceva care sa ma faca sa vreau ca el sa fie langa mine, sunt pur si simplu amintiri, dorinta, chestii citite sau prea mult intuneric in noaptea trecuta cand stateam pe terasa si ei doi isi spuneau ca se iubesc si el nu era acolo sa ma stranga in brate, dar acum e diferit, e aiurea. Acum nu ma pot prabusi langa un perete cu capul pe genunchi ca sa plang pentru ca ea e acolo, acum nu ma mai pot retrage in linistea mea intr-un coltisor pentru a amesteca furia, disperarea, suferinta, dorul si iubirea pentru ca ea e acolo, acum nu pot striga de dor si nu-mi pot lasa ochii sa verse nicio lacrima pentru ca ea e acolo...e acolo si nu vreau sa-i spun pentru ca ea poate, ea spera...ea mai are o saptamana dupa care vor urma multe luni, in timp ce eu mai am poate cateva zile dupa care poate vor urma cateva ore si apoi multe luni...

Ea poate sa treaca peste acelasi lucru peste care incerc si eu sa trec, ea supravietuieste...poate ca se refugiaza in lucruri care nu-i vor fi iertate niciodata, lucruri in care eu nu ma voi refugia niciodata pentru ca e murdar si oribil, poate ca face toate astea doar pentru ca nu vrea sa fie singura in timp ce tot ce vreau eu este sa fiu singura. poate ca si in ea se prabuseste totul...dar pentru ea pare atat de simplu, ea poate supravietui cu un sms pe zi si 2 minute de convorbire, ea poate spune atat de usor "poate ca nu-l voi mai vedea niciodata", ea poate trata totul atat de superficial...ea nici nu incearca sa fuga...pe ea nu am vazut-o plangand sau spunand ca-i este dor. Da, il asteapta, dar in alt fel.

Acum, nici macar vocea lui nu-mi face atat de mult bine pe cat as vrea pentru ca pielea mea cerseste o mangaiere, un sarut, sansa de a ma arunca in bratele lui si de a nu ma mai dezlipi de acolo...

Mda, poate sunt jalnica, poate sunt patetica, dar mi-e dor de el de crap si-mi vine sa plang si sa iau peretii la suturi si sa vreau sa strabat nenorocitii aia de kilometrii intr-o secunda...

Pentru o imbratisare...pentru ca mi-e dor...

Remember me

Ieri am primit o intrebare foarte faina de la o colega cu care nu am mai vorbit de ceva timp si anume cum as vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine, peste ani si ani.

Dincolo de raspunsul scurt pe care i l-am dat ei atunci, pe moment, am stat si m-am mai gandit la intrebarea ei.

Eh bine, as vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea Monica intelegatoare si care asculta pe toata lumea, acea Monica plina de compasiune pentru orice lucru mic si pentru orice copil si acea Monica prea curioasa de orice misca.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea fata prea matura pentru varsta ei in unele momente, acea fata cu o incapatanare de neclintit, acea faa simpla si prafuita cu ganduri departe de secolul asta, acea fata ambitioasa atunci cand are pentru ce lupta, acea fata comoada care profita oricand de un minut in plus de visat cu ochii deschisi si acea fata care se complica prea mult in ganduri.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea Monica impiedicata care intra in mobila si care nu stie sa cada decat in cap, acea Monica lipsita de incredere in sine, acea Monica fragila, sensibila, zapacita, stangace, ametita si distrata.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea fata visatoare si delicata,a cea fata singuratica, anti-sociala, timida, retrasa si niciodata cu picioarele pe pamant.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea fata ghinionista a carui noroc a stralucit o singura data, odata cu aparitia unei persoane mai mult decat speciale in viata ei, acea fata obsesiva si disperata legat de acea persoana.

As vrea ca lumea sa-si amineasca de mine ca acel copil vesel care se bucura de toate tampeniile, acel copil vesel care uneori zambeste prea mult, acel copil vesel care se bucua de un trandafir alb de parca ar fi cel mai frumos lucru din lume si este numai al lui.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine ca acea fata cu vise prea marete pentru realitate, acea fata unica prin nebunia ei.

As vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine exact cum sunt, cu bune si cu rele, cu vise cu ochii deschisi, cu impiedicari, cu nebunie. De fapt, poate ca as vrea doar ca lumea sa-si aminteasca de mine, indiferent cum, sa stiu ca nu voi fi doar o umbra care vine si pleaca exact ca o cometa si este uitatata in prima secunda dupa ce dispare. Poate tocmai de-asta visele mele sunt atat de "marete pentru realiatate".

Voi cum ati vrea ca lumea sa-si aminteasca de voi, dupa ani si ani, dupa ce veti disparea?

Kisses,

Monica

Ciudat...

E atat de ciudat sa auzi, sa citesti, dar sa nu intelegi, sa nu vrei sa intelegi, sa iti scuturi mecanic capul in speranta ca acele cuvinte vor disparea, sa blochezi gandul ala, sa nu vrei sa accepti si sa plangi ca apoi sa te trezesti singura in intuneric si abia atunci sa intelegi ce inseamna "renunt", asimiland dureros fiecare cuvant si sa simti cum totul se prabuseste peste tine, cum totul se termina, dragostea, viata, rostul, sa ti se faca greata, sa iti simti corpul amortit si sa te simti neajutorata, sa-i repeti cuvintele in gand si sa incepi sa mergi spre nici tu nu stii ce, sa ajungi in baie si sa cazi, sa nu poti sa respiri printre lacrimi, sa vina ea, sa te gaseasca pe jos, sa iti tipe "de ce plangi?" si "Doamne, ce alba esti!", sa te arunci in bratele ei si sa incepi sa o strangi cat de tare poti fara sa-ti pese daca o doare sau nu, sa iti presezi pieptul de ea in speranta ca durerea din inima se va opri, sa auzi cat zgomot faci incercand sa respiri, dar sa nu poti opri instinctul de a lua cat mai mult aer pentru ca iti simti pieptul gol, fara aer, fara iubire, sa o auzi repetandu-ti continuu "va fi bine" si sa vrei sa urlii la ea ca nimic nu va fi bine, ca simti ca mori chiar acolo, dar sa nu-ti mai gasesti vocea, sa inceapa toate sa apara in fata ta, servetele, apa, calmante dupa calmante, telefonul ei apelandu-l pe el si el inchizandu-i, sa te arunci in bratele ei si sa nu stii cum sa-i spui ceea ce simti cu adevarat atunci, sa te gasesti in pat inca plangand si rugandu-te de acea gaura din pieptul tau sa se inchida si sa nu te mai arda, sa adormi si te amagesti cu un vis prea scurt ca apoi sa te trezesti in patul gol, prea dimineata, fara niciun apel pe telefon, sa-ti minti mama ca esti ok, sa te gasesti mergand pe strazi fara niciun rost, sa-i vezi pe toti privindu-te ca pe o nebuna doar pentru ca mergi si plangi, sa te impiedici in plina strada auzind teefonul pe care doar el te suna, sa te ridici si sa citesti meajul fara sa respiri, sa-i raspunzi fara sa stii macar ce scri acolo doar pentru ca a stii ca lui ii mai pasa iti face rana sa se cicatrizeze un pic, sa citesti restul mesajelor care iti adancesc rana dovedindu-ti ca nu te mai vrea, sa ajungi la ea si sa o auzi comentand despre fusta ta cand tu nici macar nu stii ce ai luat pe tine, sa nu pricepi de ce naiba zambeste cand tu esti atat de terminata, sa te roage sa-i povestesti despre trecut, sa-i povestesti mai repede decat credeai ca vei vorbi vreodata despre el si tot ce tine de el, despre sase luni frumoase si sa te trezesti zambind dandu-ti seama cat de fericita ai fost in acea saptamana, in acele zile, chiar si in acele ore, doar cu el si sa-ti doresti sa mai primesti sansa unor noi amintiri ca acelea, sa pleci cand amintirile se termina pentru ca nu-ti permiti sa plangi de fata cu ea, sa ajungi intr-o casa prea goala, sa vezi locul unde erai atunci si sa te strafulgere acel "renunt" si sa te prabusesti pe jos, nu in bratele lui si sa nu ridice nimeni desi in adancul tau tipi si sa te trezesti incet ducandu-te cu mana cu mouse-ul catre "new post"...

Dragilor, incepand de azi va voi scrie zilnic, poate chiar mai multe postari pe zi pentru ca vreau sa am cat mai multe postari, vreau sa scriu cat mai mult. Sper sa primesc ceva comment-uri.

Kisses,

Monica

V-a fost dor de mine?

Dupa o lunga (enorma chiar, nu?) absenta, m-am hotarat in sfarsit sa reincep sa postez. Initial am vrut sa-mi creez un alt blog, dar nu pot face asta pentru ca tin prea mult la "Purple Dreams", mai ales ca in el am multe amintiri, asa ca, incepand de azi, ma veti gasi mereu aici cu gandurile mele (mai mult sau mai putin aberante) si va promit ca nu mai dispar in mod misterios cu lunile, asa cum am facut din mai si pana acum.
Probabil va intrebati ce-am facut in tot timpul asta, ca voua nu v-am mai povestit absolut nimic. Eh bine, am mai crescut cu un anisor, m-am mai maturizat un pic, am trecut peste o perioada ma nasola. Probabil ati vazut in postarea "Sad...", penultima inainte sa dispar, ca nu eram tocmai ok. Totusi, cu bune ai cu rele, cu o prietena mai putin (acea L. din postarea "For a friend"), cu noi amintiri frumoase, cu persoane redescoperite, cu visuri noi (sau, mai bine spus, visuri vechi, dar renascute prin faptul ca am mai multa ambitie pentru a le indeplini) sunt aici, sunt happy, mai ales ca e soare, e vacanta si sunt la cateva sute de kilometrii de casa, sunt aceeasi Monica visatoare, nebuna si indragostita si sunt ok si am o gramada de lucruri sa va spun.
Sper ca si voi sunteti bine, ca nu m-ati uitat si ca veti reincepe sa citit ceea ce scriu eu si poate da Dumnezeu sa si comentati ca nu sunteti prea incurajatori si, nu in ultimul rand, sper ca sunteti pregatiti pentru ca reincep cu eternele mele vise mov cu care v-am obisnuit.
Ne mai auzim in urmatoarea postare care, va promit solemn, va veni cat de repede posibil si fara intarzieri.

Kisses,

Monica

For a friend...

Cu totii avem cate un prieten de suflet in viata - acea persoana care da sfaturi unice pe care le asculti intotdeauna, acea persoana care ti-e draga, care te asculta si ti-e alaturi in cele mai grele momente, acea persoana calda si dulce de care iti amintesti cu un zambet gandindu-te de cate ori te-a ajutat cand erai intr-un impas.

Am, sau cel putin am avut si eu o astfel de prietena pe care poate nu am apreciat-o atat cat trebuia, dar care cu siguranta imi era indispensabila, fiindca ii spuneam intotdeauna daca eram trista sau fericita. Doar ei, fiindca simteam oarecum ca ma putea intelege, ca gandeam la fel si la cea mai frumoasa poveste din viata mea ea a fost martora. Deci, cel putin pentru mine, relatia noastra de prietenie era una privilegiata, mai ales ca ma iertase in momente in care oricine altcineva nu ar fi facut-o, mai ales ca a fost alaturi de mine in cel mai greu moment, atunci cand credeam ca totul era pierdut si pentru toate astea i-am fost foarte recunoscatoare, dar nu i-am spus niciodata, nu i-am spus niciodata cat admiram acea caldura pe care o emana chiar si pe mess, acea energie care plutea pe langa ea in cele doua dati in care ne-am vazut, acel suras special al ei si felul ei de a fi o prietena buna!

Din nefericire, ceva mi-a scapat, am gresit si am pierdut-o. Desgiur, doar din cauza mea, dar abia acum realizez cata nevoie am de ea, de sfaturile ei. Ea este mult mai matura decat mine (datorita celor 19 ani ai ei), dar de multe ori am avut impresia ca ne asemanam foarte mult, ca gandim la fel. :)

Acum imi pare rau...

Si asta vreau sa transmit prin aceasta postare, vreau sa-i spun ca am nevoie de ea si ca sper sa ma ierte!

Am nevoie de tine, prietena mea draga!

Sper sa ma poti ierta, L.!

Sad...

Ma privesc in oglinda, imi vad imaginea atat de lipsita de acea viata si bucurie constanta, coplireasca alimentata de EL. Imi privesc ochii si imi amintesc cum ei il priveau ca pe o minune, indragostiti de faptura lui de care nu se puteau dezlipi. Si lor le e dor de EL, caci sunt umflati si rosii de atata plans si de faptul ca nu l-au mai privit de nu mai stiu cate zile. Se umplu de lacrimi, apoi o lacrima timida cade usor din ei. Isi continua drumul pe fata mea, caci EL nu mai e aici sa o stearga. Imi parcurge obrazul si parca simt atingerea lui calda pe el si mi se face si mai dor si mai cade o lacrima. Ajunge pe buze si imi amintesc saruturile lui. Imi amintesc cum uitam sa respir, cum imi devora incet si placut buzele si nu ma saturam, imi amintesc toate trairile intense care imi strabateau fiinta si nu ma puteam misca si ma simtam atat de vie...Mai cade o lacrima...si inca una...si tot asa...in urma lui ramane un fluviu de lacrimi, dar nu ma pot ineca in el, viata ma agaseaza constant cu prezenta ei, cu faptul ca inca traiesc. Si pentru ce? Nu am nevoie sa imi bata inima, vreau sa o simt pe a lui batand, nu am nevoie sa respir, vreau sa-i simt respiratia calda pe trupul meu doritor si dependent de EL. Prefer sa fiu alba si rece decat sa-l stiu mai departe si mai rece ca niciodata! Il vreau inapoi! Il iubesc atat de mult! Imi sterg in cele din urma lacrimile cu mana care are nevoie sa-l mangaie pe EL, cu mana care are nevoie sa fie tinuta de mana lui, cu mana care ar trebui sa fie a lui, apoi ma imbratisez singura, incercand sa-mi imaginez ca e imbratisarea lui. Hm...Nu e acelasi lucru, imbratisarea lui e calda, speciala, in bratele lui erau o explozie de culori si lumina si o caldura foarte placuta. Toate imi lipsesc atat de mult...am atata nevoie de EL!
Mai sunt inca atatea lucruri pe care inca nu le-am facut, atatea lucruri pe care inca nu le-am spus, atatea lucruri, atatea amintiri, atatea dorinte care nu ma lasa sa renunt si nu voi renuta, nu voi renunta la EL, la dragostea lui care-mi lipseste atat de mult!
Ridic capul si iau o gura mare de aer, mai privesc odata inapoi si imi spun ca toate acele amintiri nu vor ramane asa, nu voi ramane doar cu ele, IL VOI MAI STRANGE IN BRATE, IL VOI MAI SARUTA, II VOI MAI AUZI VOCEA, VA MAI FI AL MEU, apoi merg inainte, increzatoare si purtata de iubirea infinita ce o am pentru el.
IL IUBESC ATAT DE MULT!


Dragilor, nu stiu cand va fi urmatoarea postare, nu prea am acces la internet, asa ca cam toate postarile vor fi date unei prietene pentru a mi le publica ea, la fel cum am facut si cu cea pecare o citit acum.
Va sarut dulce!