"Forbidden to remember, terrified to forget"
Evident, ce putea sa ma reprezinte mai bine decat un citat Twilight? Sa va explic. Este despre...durerea mea. Nu, nu e ca durerea Bellei, nu imi interzic sa ma gandesc la cel pe care-l iubesc - eu nu ma prabusesc doar daca imi pronunt in minte numele lui sau daca incerc sa imi amintesc vocea lui -, ci imi interzic sa ma gandesc la ceea ce a fost. Stiti, nimic nu doare mai mult pe lume decat amintirile si, paradoxal, tocmai cele fericite. Sa imi amintesc de momentele cand ma tinea in brate, de cuvinte, pasiune sau orice altceva de genul asta ma darama - de dor si de faptul ca am distrus tot ceea ce am iubit in niste momente de inertie si lipsa de gandire (mea cupla, am gresit, sunt om, ok?). Si in orice caz nu m-ar ajuta sa evoluez, sa ma schimb. Inteleg, sincer inteleg ca acum trecutul ma defineste, dar totusi vreau sa cred ca nimic din ce a fost nu conteaza, ci doar ceea ce va fi. Evident, asta nu mi se permite... Mai rau decat o greseala este ca acea greseala sa te urmareasca in fiecare zi, sa-ti fie amintita si sa fi acuzat pentru ea tot timpul. Si tuturor le e atat de usor sa se puna in postura celor care arunca cu pietre si nu in cea a celui in care sunt aruncate pietrele. Totusi, o lapidare mentala, care te distruge psihic bucatica cu bucatica pana cand ajungi sa regreti cu fiecare molecula de trup si de suflet fiecare secunda in care ai gresit si sa venerezi fiecare secunda de fericire pe care nu o mai poti avea, dar ai avut-o sau la care doar ai visat, dar oricum nu iti este permisa este mult mai grea decat o lapidare efectiva, fizica. Nu, nu sunt lipsita de constiinta pentru simplul fapt ca vreau atat de mult sa trec peste asta incat pare ca nu am remuscari - vinovatia ma urmareste in fiecare zi si ma face sa ma simt murdara si sa vreau sa fug de mine si sa ma intreb tot timpul, la fel ca toti ceilalti, "de ce?", insa nici macar eu nu am un raspuns prea concret. Poate oamenii pur si simplu nu pot fi monogami, oricat ar incerca. Cu totii facem asta la un moment dat, azi sau peste zece ani, unii devenind maestrii perfecti in a ucide pe interior persoane, altii ucigand doar o data si regretand toata viata. Si nu, nu are nicio legatura cu iubirea. Il iubesc din tot sufletul si l-am tradat. Chiar si atunci am facut asta il iubeam. Nu s-a schimbat niciodata. Poti iubi si sa tradezi...poate doar cautand un panaceu. Da, asta am facut, am cautat un panaceu pentru a ma vindeca de singuratate. Si, nu intelegeti gresit, nu am facut un pacat capital, nu am cautat alinarea durerii mele in bratele unui alt barbat, buzele mele nu au atins buzele altui barbat (asta stiu ca nu voi putea face niciodata, sub pleoapele mele mereu il vad pe el si oamenii nu pot fi inlocuiti si in mod clar nu el). Nu am facut nimic pentru a-mi linisti hormonii si totusi l-am tradat, am ranit sufletul celui caruia nu as vrea sa-i fac vreodata rau. De-asta ma urasc.
Daca "forbidden to remember" este pentru a face durerea mai putin insuportabila (nu ca ar fi suportabila sau ceva cu care sa poti trai), "terrified to forget" este pentru lucrurile pe care TREBUIE sa le pastrez, pe care nu le pot pierde. Ar fi ingrozitor ca la un moment dat sa ajung sa nu-mi pot aminti vocea lui sau detalii ale fetei lui sau felul cum se simte mangaierea lui. Nu voi uita chiar daca inseamna sa ma auto-sfasii cu durerea amintinudu-mi si repetandu-mi la infinit lucrurile care acum sunt perfect vii in mintea mea. Nu voi uita ceea ce iubesc!
