Durerea este o parte a vietii. Ea ne face sa ingropam sentimente care inca respira, sa ne ridicam din ruinele relatiilor esuate si sa mergem mai departe cu pasi siguri, ca si cum am avea certitudinea ca data viitoare va fi mai bine. Trebuie sa inlaturam amintirile usturatoare ale trecutului, pentru ca, in definitiv, nu sunt decat obstacole in calea unei fericiri viitoare, sa aruncam la gunoi cioburile viselor, sa ne curatam ranile, orgoliile sangerande, sperantele smulse din carne.
Pot sa spun ca, ani de zile, m-am considerat foarte norocoasa. Dupa cativa barbati nepotriviti, tradari, lacrimi si vise sufocate din fasa, "te iubesc"-ul nu a mai fost spus catre pereti, nu s-a mai pierdut in intunericul noptilor in care plangeam de furie si singuratate, ci a fost primit cu bucurie, apreciat, pretuit, inteles, ba mai mult, a primit si raspunsul pe care l-am asteptat, la care am visat, pentru care am tremurat. Totusi, nu suferisem atat de mult. Nu trecusera ani de singuratate si incercari esuate, nu primisem atat de multe "nu"-uri, fusesem tradata de putine ori, iar cicatricile se estompau cu fiecare zi in care golurile mele erau umplute de un om nou, un om pe care l-am numit cu mandrie "iubitul meu". Buzele mele nu mai rostisera niciodata cuvintele astea, erau insetate de ele. Asadar, am fost fericita sa reusesc din primele incercari timide.
Acum insa realizez ca n-a fost asa. Anii de siguranta, de completare, de iubire nu mi-au asigurat o viata in acest fel. Dimpotriva. Acum ma gasesc din nou in acelasi loc trist si friguros, in bataia vantului asteptarii. Ce astept? Nu stiu. Cu greu stie o inima franta ce asteapta in afara ca durerea sa se opreasca, ca locurile, melodiile, totul sa nu mai insemne nimic, ca absenta sa nu mai o sfasie.
Ma sperie lunile, anii de cautare, de singuratate care ma asteapta, dar in cele din urma totul are un scop. Lupta, asteptarea, epuizarea sunt doar pretul pe care-l platesc pentru demnitate, pentru respectul fata de mine, pentru a ma trezi dimineata si a stii ca sunt singura, dar nu ma minte, nu ma inseala nimeni.
Sunt slaba. Abia acum invat sa ma controlez. Niciodata nu am ales linistea de mai tarziu, ci de fiecare data am preferat sa dau drumul cuvintelor, sentimentelor, lacrimilor acum, pentru ca nu stiu cum sa tin durerea si furia in mine. Nu stiu cum sa nu spun ca ma doare, ca mi-e dor, ca imi vine sa ucid, sa tip, sa daram tot in jurul meu, ca in mintea mea imi imaginez ca totul arde si ard si eu in acelasi timp.
Acum insa invat sa reprim aceste lucruri. Invat ca, daca mai rezist un minut, o ora, o noapte, mai reusesc un minut, o ora, o noapte. Dupa durere, descopar ca mai pot sporta o ora, apoi inca una, si inca una si inca una, pana cand nu ma va mai durea deloc. Semnele ca inima mea e rupta de-a binelea sunt de fapt semne ca inca mai pot continua. Cand simt ca mor si totusi mai respir, e o noua victorie. Cand simt ca nu mai pot sa mai imi tin in frau lacrimile, descopar ca am invatat deja sa ma abtin si pot deja sa mai trec un prag - acela de a zambi, chiar daca totul in interiorul meu se prabuseste.
Cred ca puterea mea, acum, din aceste momente de a strange din dinti si a mea rezista inca o data, chiar daca simt ca devine insuportabil, se construieste. Durerea nu ma lasa sa respir nicio secunda, dar asta nu inseamna ca voi ceda.
Am invatat zilele astea ca a ma bufni plansul atunci cand vad ceva ce era important in relatia noastra, ceva ce se lega de un moment frumos sau doar imi aminteste de el nu inseamna ca sunt slaba, ci doar ca data viitoare voi trece pe langa fara sa plang, pentru ca am facut-o deja, ci doar ma voi intrista, apoi, cand se va intampla din nou, cel mult voi tresari, ranile mele fiind din nou atinse.
Este greu doar sa o iau de la zero. Sa-l sterg din sperantele mele. Sa-l sterg din fiecare imagine frumoasa pe care mi-am creat-o in minte, asteptand cu sufletul la gura sa o vad devenita realitate. Sa-l smulg de la bratul meu de mireasa. Sa-l izgonesc din viitorul meu fericit. Sa-l dau afara din casa pe care trebuia sa o impartim. Sa-i anulez prezenta din planurile mele.
Dar in fiecare zi in care absenta lui, amintirea lui, cuvintele lui ramase inca in mintea mea imi sfarama sufletul, sunt cu putin mai puternica, cu putin mai aproape de un barbat care sa nu ma minta, sa nu ma insele, sa nu ma uite, un barbat care sa ma faca intr-adevar fericira.
