O voi numi M., nu vreau ca vreuna din persoanele despre care am vorbit vreodata pe blog sa iasa din anonimat si sper sa intelegeti faptul ca vorbesc despre "barbatul pe care-l iubesc", M. si A. si alte litere initiale si nu dau nume.
Pe M. am cunoscut-o in urma cu aproape patru ani, cand mi-am schimbat colectivul, dar nu am fost prietene de la inceput - ea este genul de fata timida, stearsa, care nu iese in niciun fel in evidenta, iar eu imi doream exact opusul de la prietenii noi pe care aveam sa mi-i fac. Eram obisnuita sa fiu prietena cu toata lumea, sa fiu populara, asa era in vechiul meu colectiv si, bineinteles, m-am imprietenit cu fetele populare. Atunci a fost punctul meu maxim de lipsa de incredere in mine. Increderea mea - desi pare greu de crezut, inainte sa intru in acel colectiv, eram o sursa nesfarsita de incredere in mine - a fost facuta praf. M-am pierdut pe mine si mi-e rusine de perioada aia a vietii mele. Am devenit una dintre fetele superficiale, super-machiate, cu parul intins cu placa, care se purtau oribil cu toata lumea. Am continuat mult timp sa fiu orice vroiau persoanele cu care vroiam sa fiu prietena, am mers unde au mers ele, am facut ce au facut ele, am aratat ca ele. Si a mers din ce in ce mai rau, pentru ca, dupa putin timp, m-am indragostit si copilul acela care atunci imi placea mi-a zguduit si mai tare increderea in mine. Eram deja intr-o depresie de toata frumusetea si ma vedeam din ce in ce mai grasa si mai urata.
Am trecut peste episodul asta - am devenit interesanta in ochii "prietenelor" mele, am ajuns la silueta pe care o vroiam, am incetat sa-l mai plac pe baiatul ala, insa tot nu eram eu, ci dimpotriva - ma pierdeam din ce in ce mai mult. Am devenit mizerabila, minteam atat de mult ca uitam unde se sfarsea realitatea si incepea povestea. Da, daca am invatat vreodata ceva de la acele prietene ale mele, cu siguranta acel lucru e cum sa mint.
Atunci am cunoscut-o pe M. Eram foarte diferite - eu eram unul din catelusii fetelor populare, ea era timida. Cred ca abia atunci am inceput sa ma simt acceptata. Am gasit enorm de multa bunatate in ea, dar inca nu eram foarte, foarte apropiate, eram fiecare cu anturajul ei. Ea, de fapt, nu avea un anturaj.
Atunci a venit marele dezastru - m-am indragostit iar. Vreo cateva zile a fost numai miere si fluturasi in burta, apoi a urmat despartirea mare si zgomotoasa. Am plans in bratele lui A., fata de care v-am vorbit aici, iar a doua zi, culmea, am plans in fata lui, iar M. m-a consolat. Am devenit mai apropiate, i-am povestit ce mi se intamplase. Era chiar draguta. Totusi, chiar si dupa despartire, eu si acel baiat inca ne-am mai intalnit, desi era cu altcineva. Eram cea de-a doua. Nu imi dau seama de ce ma umileam atat.
Au urmat trei luni cred in care nu stiu sigur ce eram, insa am inceput sa-l urasc profund si de asemenea pe prietenele mele. Nu mai eram alaturi de ele, eram cu M. Abia incepusem sa ma uit la primul film Twilight, iar ea mi-a spus ca incepuse sa citeasca si cartile - pe atunci nu stiam ca erau si carti si asta ne-a legat, Twilight. Vorbeam ore in sir.
Trecusem de drepesie si incepusem sa devin eu - asa naturala si simpla cum eram, prietenoasa, nu insuportabila, cu parul meu ondulat. Incepusem sa iubesc, de data asta nu barba in adevaratul sens al cuvantului, nu un copil. Era cel mai frumos lucru care mi se intamplase. Intr-o duminica, i-am dat celui din trecut ultima sansa, prpria noastra intalnire, nu in trei. Am asteptat o ora in frig, l-am sunat pe cel pe care-l iubeam de fapt si atunci a inceput tot ce a fost frumos in viata mea, iar daca atunci nu as fi lasat trecutul in urma, nu as fi avut nimic din ce am acum.
M. a devenit din ce in ce mai apropiata de mine. Un timp, a crezut ca eram prietena cu ea doar pentru banii ei. Da, i-am acceptat de cateva ori, dar ceea ce e ea e motivul pentru care sunt atat de apropiata de ea. Nu cred ca vreo alta fata a patrus atat de mult in viata mea. Suntem asemanatoare, exceptand faptul ca eu m-am maturizat. Ea e inca un copil, iar asta e cel mai dulce lucru la ea, pentru ca imi place sa o protejez, sa am grija de ea, e un sentiment matern satisfacut. E inocenta ei, e povestea ei draguta, e faptul ca avem mii de lucruri in comun, desi venim din medii diferite, e interesul ei fata de ceea ce vreau sa fac. Lucrurile astea o fac minunata.
Cu vechile mele prietene, abia acum am ajuns la un echilibru. Am avut de curand noi motive de cearta si, rezolvandu-le, am ajuns in sfarsit sa ne tratam de la egal la egal. Am obtinut respectul pe care l-am cautat patru ani aproape si l-am gasit acum. Si nu m-am mai simtit inferioara lor si nu s-au mai simtit superioare mie.
Kisses,
Monica
P.S.: V-am promis aici ca va voi spune modelul acelei Skoda. Se pare ca am vazut aiurea si nu era o Skoda. Caut in continuare si va voi spune ce era de fapt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu