30 de lucruri pe care, ca femeie, trebuie sa le ai

1. Un barbat care sa aiba trasaturile de personalitate pe care ti le doresti de la un barbat si de care sa fii mandra.
2. Un fost iubit de care sa nu te mai lege nimic, dar de la care sa fi invatat ceva.
3. Ceva cu care sa te imbraci si cu care sa stii ca-l poti cuceri atat pe barbatul pe care-l iubesti, cat si pe viitorul angajator.
4. O rochie in care sa te simti cea mai frumoasa femeie.
5. Un trecut lipsit de regrete, de care sa nu-ti fie rusine.
6. Ceva care sa-ti aminteasca de cel pe care-l iubesti si pe care sa-l poti vedea/imbratisa/purta/etc. oricand el nu este langa tine.
7. Curajul de a spune ce simti.
8. Un ruj rosu pe care sa nu-ti fie rusine sa-l porti.
9. Proprii tai bani.
10. O realizare personala pe care sa astepti cu nerabdare sa o povestesti tuturor.
11. Capacitatea de a cere ajutor.
12. O personalitate si un caracter de care sa fii mandra.
13. O bijuterie scumpa, dar care sa stii ca nu da gres.
14. O silueta de care sa fii multumita.
15. Un CV in care sa ai incredere.
16. Un set de lenjerie intima foarte, foarte sexy.
17. Un prieten pe care sa-l poti suna la orice ora din zi si din noapte.
18. Independenta financiara si emotionala.
19. O amintire frumoasa pe care sa o poti povesti oricand cu zambetul pe buze.
20. Visuri pentru care sa muncesti zilnic.
21. O rutina de infrumusetare dupa care sa te simti minunat.
22. Curajul de a fi naturala, de a te murdari pe maini.
23. Capacitatea de a-ti satisface sexual partenerul, de a te urca deasupra si a "munci".
24. O oarecare maturitate emotionala.
25. Inocenta si creativitate nepierdute, astfel incat sa poti rade, iubi si sa te poti distra ca un copil atunci cand e momentul.
26. Iubire si respect de sine.
27. O pereche de stilettos pe care sa mergi cu incredere.
28. Macar startul catre o cariera de succes.
29. Tarie de caracter, orgoliu, ambitie si principii de viata.
30. Un hobby de care sa te ocupi, care sa te relaxeze si deconecteze de la problemele cotidiene.

Mie, personal, imi lipsesc proprii mei bani, independenta financiara si un CV pentru ca inca nu am ajuns la varsta la care sa am asa ceva, intr-o oarecare masura independenta emotionala pentru ca sunt foarte atasata si, de asemenea, inca mai am de finisat la caracterul si personalitatea mea, dar asta e in proces de desfasurare si genul acela de realizare personala inca mai are de asteptat vreo cateva luni.

Am uitat ceva?

Tipatul lenesului

Asa cum v-am promis, azi va voi vorbi despre acea carte. Mai exact, se numeste "Tipatlui lenesului" de Sam Savage, cunoscut pentru "Firmin", pe care insa n-am citit-o niciodata.

Este o carte descurajanta, scrisa din perspectiva unui om obosit. Intr-un sir lung de scrisori dintre Andy Whittaker si cei cu care interactiona, "Tipatul lenesului" vorbeste despre singuratatea care duce la nebunie. Va las cateva citate ca sa intelegeti despre ce vorbesc: "Ce vad acum adesea e un chip contorsionat de ceea ce banuiesc ca sunt chinuri sufletestiinsuportabile". "Expresiile si gesturile lui au devenit supradimensionate, , exagerate, chiar grotesti - mi-au amintit de schimonoselile cabotine pe care le vezi in vechilr filme mute". De departe cel care imi place cel mai mult este insa: "In ultima perioada, de aproximativ o luna, am remarcat un nou licar in privirea lui lipsita de orice viata. Am stiut ca este semnul ca am in fata un om ajuns la limita. La care limita anume n-as pytea spune exact, desi licarul aducea foarte tare cu cel pe care-l avea in privire sotul meu in noaptea cand s-a urcat pentru ultima oara la volan." Desigur, sunt multe altele, Sam Savage descrie singuratatea inspaimantator de bine.

"Tipatul lenesului" vorbeste de asemenea despre tradare, pentru ca sotia lui l-a tradat pe Andrew Whittaker. Este o descriere atat de precisa, atat de patrunzatoare a geloziei... Poate ca sunt ultima persoana care ar trebui sa vorbeasca despre tradare, insa in momentul cand am citit acea scena, m-a durut sufletul pentru ceea ce Jolie ii facuse lui Andy si m-a durut sufletul pentru ceea ce eu insumi am facut. Nu va voi transcrie acele randuri, va las sa le cititi singuri.

Dupa ce Jolie l-a parasit, Andy cauta alinarea la o fosta amanta, care insa il respinge de asemenea. Poate una dintre cele mai dureroase parti este cea in care Andy ii scrie: "Cum ai putut sa te cobori pana la a-mi eticheta amintirile drept o melasa erotica? Asta n-am sa ti-o iert niciodata".

Andrew era un om plin de speranta, visator, optimist chiar. Avea o imensa incredere in visul lui, pe care in fiecare zi il planifica. Punctul lui critic, caderea lui nervoasa, a fost in momentul in care a renuntat si la acel vis.

Titlul l-am inteles abia spre sfarsit si, credeti-ma, este o metafora foarte frumoasa. Va recomand sa cititi "Tipatul lenesului", pentru a intelege comparatia pe care autorul o face. Este, de altfel, o carte foarte realista, nu e nimic fantastic. Tocmai realitatea descrisa fascineaza. Cei care au trecut printr-o depresie, vor intelege.

Cand am terminat de citit cartea, am simtit un gust amar, tocmai pentru tristetea lui Andy, si poate ca nu ar trebui sa va dezvalui sfarsitul, insa nu pot sa nu va citez partea asta a sfarsitului. Este reprezentativa: "Vezi tu, nu mai am nimic de facut aici. Plec la drum fiindca sunt plictisit, fiindca sunt inspaimantat, fiindca sunt trist. Dar, in esenta, plec fiindca propriile mele glume nu mi se mai par amuzante. Acum cand ma gandesc la ele, ma intreb daca or fi fost vreodata amuzante sau rasul meu le facea sa para asa."

Sper sa o cititi.

Kisses,

Monica

This is for my holiday

Disclaimer: acest articol se adreseaza femeilor.

Dupa ce planurile mele de vacanta s-au schimbat si au fost anulate de cateva ori, in cele din urma am un plan care se presupune ca e sigur si subliniez, se presupune, insa cum ceilalti isi fac planuri si se bucura, iar eu doar sunt aia rea care le tot repeta "nu se va-ntampla, nu se va-ntampla", am decis sa imi fac o micuta lista cu ce voi lua cu mine, pentru ca asta e marea mea problema.

Ideea e ca am la dispozitie un singur bagaj - si evident nu vreun troller enorm - si maxi bag-ul meu, in care oricum incape jumatate de casa.

Primul pe lista e costumul meu de baie nou, folosit o singura data (si degeaba, pentru ca bronzul meu abia se cunoaste), croit astfel incat sa imi flateze silueta. Este intr-o combinatie de culori, dintre care cel mai mult iese in evidenta movul. E practic perfect.

De asemenea, imi voi lua doua perechi de hot pants, fiindca sunt obiectele vestimentare pe care le iubesc cel mai mult. Acestia sunt usor de asortat cu orice si sunt sexy. Bineinteles, imi voi lua cu mine si jeansi, pentru a demonstra ca am invatat ceva din vara trecuta, cand am avut doar haine subtiri si, cand am ajuns in Sinaia am fost asaltata de un frig ca naiba. Cand am plecat de aici erau vreo 30 de grade Celsius, iar cand am ajuns acolo erau, nu stiu, vreo 12, poate mai putin si in dimineata urmatoare am fost nevoita sa-mi cumpar imediat jeansi noi, lungi. Asa ca voi lua doua perechi de jeansi lungi - pe aceia cumparati din Sinaia, pentru ca merg la orice plimbare sau ceva de genul si pentru ca-mi fac fundul sa arate fain, si unii skinny, mai stylish - si unii trei-sferturi, cu talie inalta. Deci, asta inseamna 5 perechi de pantaloni. Mda, n-am inceput bine.

Urmeaza bluzele. Aici e greu. Topuri, bluze, tricouri, maiouri, camasi... Ce sa aleg? Ok, lucrul prioritar este clima si, cum voi merge la munte, am nevoie de bluza mea mov cu maneca lunga. De aici pot sa fac ce vreau: un tricou roz neon, pentru ca e o porunca a modei sa port asa ceva sezonul asta, un maiou alb sexy, pentru ca-l pot transforma in mii de feluri cu accesorii, un top mov, sexy, un tricou gri cu imprimeu vesel si un tricou/maiou negru, inca nu m-am hotarat care, pentru ca trebuie sa am ceva neutru, care sa se potriveasca la orice. Ok, sa recapitulam: 6 bluze. Nici n-am continuat bine.

Rochiile si fustele nu cred ca imi vor trebui prea mult. O rochie clasica, alba pe care pot purta oricand si una ciclamen, care e preferata mea, o fusta, scurta, sexy, mov, si una inocenta, neagra, cu croiala in V. Hai cai bine: doar doua fuste si doua rochii.

Acum revenim la clima. Probabil ca voi mai iesi si seara si oricum s-ar putea sa fie zile racoroase/ploioase, asa ca imi voi lua geaca de piele neagra, de biker, si un cardigan mov, lung, cu nasturi, la care tin al naibii de mult, pentru ca am tone de amintiri care-mi vin in minte cand il vad, cand il port. Nu cred ca voi renunta vreodata la el. Pentru ca geaca de piele va sta langa mine in masina, e ca si cum as lua un singur lucru. Din ce in ce mai bine.

Acum e randul pantofilor. Aici e nasol. Pai, in primul rand, am nevoie de sandale (negre, cu tinte, foarte dragute) si de tenisi, pentru terenuri accidentate (si astia tot negri). Pentru ca planul ca, pe langa celelalte locuri, sa mergem si prin Brasov, am nevoie de sandalele inalte si, probabil, o pereche de stiletto. Dar prin plimbarile obisnuite, am nevoie de balerini si cand voi iesi din casa, doar asa, sa ma plimb prin gradina sau sa scriu pe banca, voi avea nevoie de slapi. Sase perechi!!! Pe dracu! Nici de-as pleca in alta tara n-as putea sa iau atata cu mine. Trebuie sa renunt la cativa, ramane sa ma gandesc la asta.

Urmeaza, evident, lenjeria intima, insa aici nu va detaliez :">.

Am terminat, oficial, cu hainele - raman accesoriile. Sa vedem: o singura curea neagra, eleganta, pe care sa o pot pune la orice. In cutiuta cu bijuterii: 9 perechi de cercei (cei mai multi sunt din aceia micuti si colorati, ca acele cu gamalie), 3 lantisoare, 3 inele. Separat, intr-un buzunar al maxi bag-ului: 2 bratari pe care sunt profund convinsa ca nu le voi purta niciodata pentru ca am impresia ca bratele mele sunt prea slabe pentru a arata bine cu bratari si un ceas fashion, cu niste pandantive in forma de posete si pantofi. Bun, astea nu ocupa efectiv spatiu in bagaje, pentru ca vor fi in geanta mea.

Mi-ar trebui o poseta, insa sunt atat de obisnuita sa pun in buzunare tot ce iau cu mine, incat imi voi lua doar o geanta-plic, pentru cazul in care vom merge la un restaurant.

Desi sunt tentata sa iau tot portfardul cu mine, mi-am propus sa nu iau mai mult decat unul mic, mic, mic, auriu, iar de cand am inceput sa ma machiez doar foarte, foarte natural, asta nu va fi greu. Voi lua o paleta cu farduri de pleoape, blush-ul (folosesc intotdeauna o nuanta de roz deschis, perlata), doua rujuri (unul rosu de care m-am indragostit si unul ciclamen, care folosit asa cum e el e foarte tare - bun pentru seara -, insa aplicat cu degetele, asa cum recomanda make-up artistii, arata foarte natural), un balsam de buze pe care, inevitabil, il voi folosi in 90% dintre cazuri, pentru ca imi place mult culoarea naturala a buzelor mele, mascara waterproof, cutiuta cu pudra, pensula de blending si cea pentru pudra, fonul de ten (tocmai mi-am cumparat unul cu minerale, care imi da un look natural, dar cumva impecabil, de portelan), concealer-ul, penseta si parfumul Outspoken by Fergie. Pe langa astea, imi voi lua samponul in varianta mini, crema hidratanta si cea anti-vergeturi si peria de par.

Lucrurile foarte, foarte importante:

1. Sa-mi iau 1-2 carti de vacanta, pe care sa le citesc pe drum si-n timpul liber. Ma voi ocupa de asta maine sau poimaine, cand voi merge la biblioteca. Voi alege, evident, ceva spumos, poate din colectia "Chic" si o poveste de iubire. Ideea nasoala e ca am luat acum destul de mult timp o carte (de una dintre celelalte patru va voi vorbi in post-ul viitor, pentru ca m-a marcat intr-un fel in care nu a mai facut-o vreodata o carte) si abia azi mi-am dat seama ca e chiar interesanta, asa ca am noaptea asta la dispozitie si poate si ziua de maine partial pentru o citi si, de-asta, acum cand va scriu, am in fata o ceasca de cafea.
2. Sa-mi iau Cosmopolitan, pentru a avea de citit si altceva decat literatura. Cred ca tot maine/poimaine ma voi ocupa si de asta.
3. Sa-mi iau caietele si sa le pun in maxi bag intr-un loc unde sa nu fie nici o sansa la un miliard ca ceva sa curga pe ele. De la cartea mea nu-mi iau vacanta.
4. Sa-mi iau de asemenea si un caiet gol in care sa scriu lucruri importante sau pur si simplu ganduri. Acasa am deja zeci de astfel de caiete pline.
5. Sa nu uit naibii sa-mi iau incarcatorul de la telefon.
6. Si o oja albastru Tiffany.

Ce am uitat: bluza mea preferata, mov, din dantela (you can see it here).

Bagajele voastre ce contin?

Kisses,

Monica

For you, my little girl

M-am uitat prin postarile mai vechi, am recitit ce am scris cu luni in urma si am descoperit ca, in postarea asta v-am promis ca va voi vorbi despre prietena cu care am inlocuit-o pe cea veche, pentru a nu mai simti ruptura si am realizat ca n-am facut asta, asa ca o fac acum.

O voi numi M., nu vreau ca vreuna din persoanele despre care am vorbit vreodata pe blog sa iasa din anonimat si sper sa intelegeti faptul ca vorbesc despre "barbatul pe care-l iubesc", M. si A. si alte litere initiale si nu dau nume.

Pe M. am cunoscut-o in urma cu aproape patru ani, cand mi-am schimbat colectivul, dar nu am fost prietene de la inceput - ea este genul de fata timida, stearsa, care nu iese in niciun fel in evidenta, iar eu imi doream exact opusul de la prietenii noi pe care aveam sa mi-i fac. Eram obisnuita sa fiu prietena cu toata lumea, sa fiu populara, asa era in vechiul meu colectiv si, bineinteles, m-am imprietenit cu fetele populare. Atunci a fost punctul meu maxim de lipsa de incredere in mine. Increderea mea - desi pare greu de crezut, inainte sa intru in acel colectiv, eram o sursa nesfarsita de incredere in mine - a fost facuta praf. M-am pierdut pe mine si mi-e rusine de perioada aia a vietii mele. Am devenit una dintre fetele superficiale, super-machiate, cu parul intins cu placa, care se purtau oribil cu toata lumea. Am continuat mult timp sa fiu orice vroiau persoanele cu care vroiam sa fiu prietena, am mers unde au mers ele, am facut ce au facut ele, am aratat ca ele. Si a mers din ce in ce mai rau, pentru ca, dupa putin timp, m-am indragostit si copilul acela care atunci imi placea mi-a zguduit si mai tare increderea in mine. Eram deja intr-o depresie de toata frumusetea si ma vedeam din ce in ce mai grasa si mai urata.

Am trecut peste episodul asta - am devenit interesanta in ochii "prietenelor" mele, am ajuns la silueta pe care o vroiam, am incetat sa-l mai plac pe baiatul ala, insa tot nu eram eu, ci dimpotriva - ma pierdeam din ce in ce mai mult. Am devenit mizerabila, minteam atat de mult ca uitam unde se sfarsea realitatea si incepea povestea. Da, daca am invatat vreodata ceva de la acele prietene ale mele, cu siguranta acel lucru e cum sa mint.

Atunci am cunoscut-o pe M. Eram foarte diferite - eu eram unul din catelusii fetelor populare, ea era timida. Cred ca abia atunci am inceput sa ma simt acceptata. Am gasit enorm de multa bunatate in ea, dar inca nu eram foarte, foarte apropiate, eram fiecare cu anturajul ei. Ea, de fapt, nu avea un anturaj.

Atunci a venit marele dezastru - m-am indragostit iar. Vreo cateva zile a fost numai miere si fluturasi in burta, apoi a urmat despartirea mare si zgomotoasa. Am plans in bratele lui A., fata de care v-am vorbit aici, iar a doua zi, culmea, am plans in fata lui, iar M. m-a consolat. Am devenit mai apropiate, i-am povestit ce mi se intamplase. Era chiar draguta. Totusi, chiar si dupa despartire, eu si acel baiat inca ne-am mai intalnit, desi era cu altcineva. Eram cea de-a doua. Nu imi dau seama de ce ma umileam atat.

Au urmat trei luni cred in care nu stiu sigur ce eram, insa am inceput sa-l urasc profund si de asemenea pe prietenele mele. Nu mai eram alaturi de ele, eram cu M. Abia incepusem sa ma uit la primul film Twilight, iar ea mi-a spus ca incepuse sa citeasca si cartile - pe atunci nu stiam ca erau si carti si asta ne-a legat, Twilight. Vorbeam ore in sir.

Trecusem de drepesie si incepusem sa devin eu - asa naturala si simpla cum eram, prietenoasa, nu insuportabila, cu parul meu ondulat. Incepusem sa iubesc, de data asta nu barba in adevaratul sens al cuvantului, nu un copil. Era cel mai frumos lucru care mi se intamplase. Intr-o duminica, i-am dat celui din trecut ultima sansa, prpria noastra intalnire, nu in trei. Am asteptat o ora in frig, l-am sunat pe cel pe care-l iubeam de fapt si atunci a inceput tot ce a fost frumos in viata mea, iar daca atunci nu as fi lasat trecutul in urma, nu as fi avut nimic din ce am acum.

M. a devenit din ce in ce mai apropiata de mine. Un timp, a crezut ca eram prietena cu ea doar pentru banii ei. Da, i-am acceptat de cateva ori, dar ceea ce e ea e motivul pentru care sunt atat de apropiata de ea. Nu cred ca vreo alta fata a patrus atat de mult in viata mea. Suntem asemanatoare, exceptand faptul ca eu m-am maturizat. Ea e inca un copil, iar asta e cel mai dulce lucru la ea, pentru ca imi place sa o protejez, sa am grija de ea, e un sentiment matern satisfacut. E inocenta ei, e povestea ei draguta, e faptul ca avem mii de lucruri in comun, desi venim din medii diferite, e interesul ei fata de ceea ce vreau sa fac. Lucrurile astea o fac minunata.

Cu vechile mele prietene, abia acum am ajuns la un echilibru. Am avut de curand noi motive de cearta si, rezolvandu-le, am ajuns in sfarsit sa ne tratam de la egal la egal. Am obtinut respectul pe care l-am cautat patru ani aproape si l-am gasit acum. Si nu m-am mai simtit inferioara lor si nu s-au mai simtit superioare mie.

Kisses,

Monica

P.S.: V-am promis aici ca va voi spune modelul acelei Skoda. Se pare ca am vazut aiurea si nu era o Skoda. Caut in continuare si va voi spune ce era de fapt.

Perfection

"Nimeni nu se hranise vreodata cu atatea dulci minciuni si nu inghitise atata otrava ca si cum ar fi fost nectar." (Charlotte Bronte - "Jane Eyre")

Ati simtit vreodata cum un lucru frumos, pozitiv, minunat, fericirea voastra se evapora usor sau, dimpotriva, brusc si ia de pe ochii vostri ochelarii roz cu care priveati lumea, ii sfarama si va lasa sa vedeti realitatea in esenta ei? V-ati simtit vreodata dezamagiti efectiv de realitate, de oameni, de tot? Eu da, de curand chiar, in repetate randuri, pentru ca nu am fost constanta in nicio decizie si mi-am schimbat de atatea ori drumul incat am ajuns, la un moment dat, sa ma intorc la punctul de plecare, sa ma asez acolo unde toate drumurile se desfasurau in fata mea si sa incep sa plang, insa de data asta nu vreau sa va vorbesc despre tristetea mea pentru ca, in cele din urma, ea nu mai e, fiindca am ales si, daca pana acum, intrebandu-ma "Sunt sigura?" doar imi asterneam in fata mii de semne de intrebare care imi faceau albe noptile, acum pot spune un "DA" hotarat. Am adormit cu iubire in suflet si m-am trezit cu iubire in suflet si de-asta stiu ca am ales corect.

Dupa cum spuneam, nu va voi vorbi despre dezamagirile mele, ci despre ceea ce scriu. Acum, cand sunt complet singura si nevoita sa gasesc modalitati infinite de a face ziua sa treaca, scriu mult si nu credeam ca voi mai avea acea stare de flux, de a scrie zeci de pagini o data pe care am avut- o vara trecuta. Mereu am crezut ca era vorba despre locul in care am scris vara trecuta - un sat micut, dar incredibil de frumos, din nord-estul judetului Covasna, opusul a tot ce mi-a placut vreodata, eu fiind obsedata cumva de agitatie si orase mari. Am gasit acolo atata liniste, atata impacare si inspiratie... A fost, fara indoiala, cea mai frumoasa vara din viata mea - niciodata nu am fost atat de libera si fericita, niciodata nu am dansat, cantat, scris atat de mult, niciodata nu am muncit atat de mult si niciodata nu am plans atat de mult. In esenta, am trait, am fost vie si asta e o chestie fascinanta, pentru ca sunt foarte des amortita, iar in noaptea in care am parasit acel sat si in toata ziua ce a urmat, am trait mai multa fericire decat am visat vreodata. Mi s-a umplut inima de iubire, e un sentiment pe care nu pot sa-l descriu si pe care de atunci l-am mai trait o singura data, intr-o singura zi, in ianuarie, pentru a-l redescoperi acum. Aseman acest sentiment cu o melodie, una banala, comerciala, a unor cantareti romani, dar pe care am auzit-o pentru prima oara in acea zi de vara, in drum spre Bucuresti, de care mi-am adus aminte in ianuarie si pe care o ascult acum. Melodia asta are in ea intunericul, geaca de piele, saruturile, tot ce-am simtit in noaptea aia, soarele, drumul, aeroportul, imbratisarile, zambetul lui, tot ce-am trait in ziua aia, lacrimile, apa din cada, ochii lui, tot ce-a fost in ziua aia din ianuarie si, acum, vocea lui, soarele asta care aproape a apus, dorul, tot ce-am vazut azi.

Revenind la ce spuneam, nu locul ala mi-a dat aceasta stare, ci pur si simplu vara, vacanta, timpul. Va spuneam acum ceva timp ca adaug lucruri la ceea ce am scris deja in cartea mea. Abia acum, la sfarsit, adaug cel mai mult, pana acum am adaugat doar mici informatii, intamplari scurte care erau cerute, insa acum e ceea ce lasasem sa treaca. Aratam ce facuse sa se intample asa si, imediat dupa, era un "de atunci au trecut x luni", lasand totul sa se intample in mintea cititorului, crezand ca nu erau suficient de multe cuvinte pentru a descrie asa ceva, insa in realitate nu eram pregatita pentru asta, aveam nevoie de acea experienta. Atunci era doar un vis urat care ma rugam in fiecare zi sa nu se intample, insa care s-a materializat,astfel incat acum pot descrie tot.

Ceea ce ma fascineaza este felul in care iluziile personajului meu se prabusesc, asa cum odata ale mele s-au prabusit. Acum, cand isi da seama ca povestea ei frumoasa s-a terminat si se simte tradata de tot, cand invata sa fie puternica, devine in sfarsit o persoana imperfecta, cu lipsuri, temeri, frustrari. Devine reala prin slabiciunea ei, prin lipsa de aparare. Nu mai e perfecta, asta vreau sa impartasesc cu voi. Stiti, este acel moment cand nu mai ai lumea la picioare, cand carcasele-ti sunt sparte si vezi realitatea.

Kisses,

Monica

Such a beautiful night, such a hopeful morning

00:40: Incerc sa imi fac patul fara sa trezesc pe nimeni, cu lumina de la telefon. Chiar si asa nu vad nimic, fiindca imi vine sa plang. La dracu' cu tot! Ma duc in baie, unde nu imi va auzi nimeni suspinele si pot sa injur linistita toti oamenii pe care i-am cunoscut si pe care nu i-am cunoscut, civilizatiile disparute si viitoarele zece generatii printre lacrimi, inainte sa declar ca e numai vina mea si sa incerc sa imi gasesc orice defect care m-a adus aici. Mda, horoscopul avea dreptate ca nu uit niciodata greselile celorlalti si ca as fi in stare sa ii spun unui om, pe patul de moarte, ca in generala s-a uitat rautacios la mine, dar nici ce am facut eu nu uit vreodata.

00:50: Pe dracu'! Acum plang si mai tare. Lacrimile imi cad pe cearsaf in timp ce incerc sa il fac sa stea drept.

00:53: Am terminat si m-am intins in sfarsit. Patul asta e prea mare pentru a fi singura in el. S-ar zice ca m-am obisnuit cu el, odata ce intotdeauna am fost doar eu in el. De ce deodata simt ca lipseste ceva? Poate un "noapte buna"...

00:55: Celalalt telefon nu mai are baterie. Nu pot sa ascult muzica.

00:56: Nu pot sa dorm, e prea liniste. Lacrimile mi s-au uscat si parca m-am calmat un pic, dar nimic nu e ok inca. Merg cu telefonul pe hol, unde il bag in priza. Il las pana la 1:30. O sa-i fie de ajuns.

00:58: Sunt cel putin 20 de grade, dar mie mi-e al dracului de frig. Stau cu toata patura peste mine si o strang in brate cat pot de tare si vreau sa-mi imaginez ca e un om care imi poate raspunde la imbratisare. Vreau sa-mi imaginez ca nu sunt singura, ca niciunul din lucrurile astea nu s-a intamplat. Vreau sa-mi imaginez ca acum imi pot aseza capul pe pieptul barbatului pe care-l iubesc, ca el isi poate pune mainile in jurul meu si ca imi pot petrece toata noaptea in bratele lui, ca si cum nimic rau nu mi se poate intampla atata timp cat el e aici. Dar nu-mi pot imagina niciunul din lucrurile astea, pentru ca el nu e aici.

1:07 AM: Sunt atat de singura...Niciodata nu am fost atat de singura, iar eu am fost practic intotdeauna singura - fara prieteni prea multi, fara sa ies mai mult decat la cateva luni cu cineva, fara altcineva decat mine. Niciodata nu am avut nevoie de altcineva, am putut face totul singura, nu mi-am permis sa fiu o povara pentru cineva si, oricat de greu a fost, am stiut ca, cu cat voi fi mai singura, cu atat ma voi respecta mai mult si, la fel, dupa noaptea asta, ma voi respecta mai mult, pentru ca am trecut peste noaptea trecuta, in care m-am rugat lui Dumnezeu sa mor, si voi trece si peste noaptea asta.

1:11 AM: Femeia puternica din viata mea (cea depre care va vorbeam ieri) a fost atat de buna cu mine. Sunt sigura ca, imediat ce voi trece peste socul intamplarii asteia, voi fi de neoprit. Asa cum am invatat, voi "multumi experientei dureroase, imi voi lua ramas bun de la ea si voi merge mai departe". Doar ca acum sunt atat de lipsita de putere... Sunt in pragul colapsului, sunt atat de aproape sa explodez si sa-mi vars pe toti, pe el, toate cuvintele pe care le gandesc, dar nu voi cadea. Voi reusi singura sa trec pestea asta, fara sa ma plang lor pentru cat rau mi-au facut, pentru ca si eu le-am facut atata rau si stiu ca merit tot. Imi vin in minte versurile melodiei "A Million Stars" : "You'll feel love again, you'll feel love again, you'll feel love again...after the rain".

1:19 AM: Nu mai suport sa stau aici si sa plang. Pana la 1:30, cand telefonul imi va fi incarcat, voi citi din "Bridget Jones: La limita ratiunii" de Helen Fielding. Da, asta imi va ridica un pic moralul.
1:30 AM: Bateria telefonului meu e incarcata. Pot asculta muzica. Imi pun telefonul celalalt cat mai sus sub perna, iar eu ma intind ceva mai jos, astel incat, daca voi primi vreun mesaj de la Cosmote, sa nu tresar cu toata fiinta mea, sperand ca e el. Deja am plans atat de mult incat simt toata fata umflata, nu doar ochii - nu-mi pot permite sa ma trezesc in noaptea asta pentru o alarma falsa.

1:33 AM: Apas pe "PLAY" la radio.

1:34 AM: "Mi amore mio ti amo, mi amore mio ti amo, mi amore mi, mi amore mi..."

1:37 AM: "Only you, only you, my beautiful dream, I loved you..."

1:38 AM: Ma ***** in ele de melodii de dragoste!!!!

1:40 AM: Oh, pe cine naiba incerc sa pacalesc? Il iubesc! Si mi-e atat de dor de el, incat ma arde pe interior. Toata ziua m-am gandit la el...

7:15 AM: Sunetul usii. Pasi. Chei. A deschis masina. Motorul. A plecat. La dracu, tata m-a trezit cand a plecat la serviciu. De ce naiba m-am trezit, in vacanta, dupa o noapte de plans, inainte de 2 PM? WTF? Ma doare capul ca dracu'.

7:20 AM: Nu, somnul meu nu revine. Ma duc la baie.

7:21 AM: Arat ca un zombie.

7:25 AM: Trebuie sa imi verific telefonul. Nu spera, nu spera, nu spera! Nu fi dezamagita cand vei vedea ca nu ai primit nimic, nu fi dezamagita, nu fi dezamagita! 5 mesaje: 3 de la cosmote care nu au avut suficienta memorie si incep cu "BROKEN MESSAGE" si doua de la el.

7:28 AM: Nu-mi pot permite sa sper. Nimic, nicio secunda, niciun gand! Speranta ma va ucide si ma va rupe in bucati pe care mi leva arunca intr-un iad de lacrimi, daca nu se va intampla nimic. SA NU INDRAZNESTI SA SPERI, MA AUZI???

7:35 AM: Radare. Meteo. Canicula. Focoase. Japonia. Profesori. Jennifer Lopez. Legea adoptiilor.

7:37 AM: Dracu' mai doarme. Ma duc sa imi fac o cafea.

Kisses,

Monica

I was so wrong...

Zilele astea, de cand nu am mai postat, am scris cate o postare pe zi, daca nu mai multe, si le-am sters pe fiecare pentru ca mi se parea ca nu erau potrivite. Nu stiam ce era gresit in ele - eram sincera in ele, spuneam exact ceea ce simteam, care era zidul invizibil de care ma tot loveam cu putin timp inainte sa public postarea? -, insa mi-am dat in sfarsit seama ca era pur si simplu bucuria prematura. Daca publicam vreun gand pe care l-am incercat in zilele astea, era ca si cum imi luam victoria inainte de timp si eu nu sunt asa, eu tin al naibii de mult la superstitie si nu imi permit sa sper prea mult, sa ma gandesc macar la ce s-ar putea intampla, sa vorbesc despre dorintele mele. Asta, bineinteles, nu ma lasa sa traiesc cu-adevarat momentul, pentru ca fug imediat la urmatorul, care s-ar putea sa fie o nenorocire si stralucirea prezentului se pierde, la fel si relaxarea mea, dar dezamagirea nu ma mai uimeste, nu ma mai loveste cu toata puterea ei.

Totusi, am primit sfaturi de la niste oameni, oameni care parca stiu exact ce-ti doresti, ce e in inima ta, si in zilele astea efectiv am trait clipa, iar cand am iubit, am iubit cu tot sufletul, cand am scris, am scris si am multumit lui Dumnezeu pentru ideile mele, am facut exact ceea ce faceam si m-am bucurat pentru asta si a fost minunat, m-am simtit linistita, si nu in felul in care o faceam pana atunci. Am simtit ca toate lucrurile alea oribile nu mai erau. Acum, insa, as vrea sa nu fi facut asta, sa nu fi existat zilele astea pentru ca am ajuns aici, dupa atata munca, si vad ca n-am obtinut nimic, dar, la naiba, nimic. Este ca un drum inchis la care tot ajung, indiferent ce drum aleg si ce fac. Am fost in toate felurile, m-am purtat de la dragut la insuportabil, am fost blanda, iritabila, iubitoare, sarcastica, am schimbat totul, am asteptat sa se intample ceva fara sa fac nimic, am invatat, am mers pe convingerile altora, am urmat sentimentele mele, insa toate astea m-au adus tot aici. Imi amintesc ca era un joc in care trebuia sa alegi un drum din trei si doua erau gresite, iar unul te ducea la o comoara sau nu stiu ce naiba. Drumurile mele de ce sunt toate gresite?

Pana la urma, mi-am dat seama unde am gresit sau cel putin cred ca am facut-o pentru ca totul este prea incert, prea schimbator ca sa fiu sigura daca vreo alegere este cu adevarat corecta. O femeie cu mult mai multa experienta decat mine, o femeie care cunoaste intr-adevar barbatii, mi-a dat un sfat, mi-a spus ca a facut si ea l-a fel ca mine si m-a avertizat ca aici voi ajunge. Mai patisem asta de cateva ori - ma chinuisem pentru a ramane cu lacrimi si nimic mai mult -, dar n-am fost de acord cu ea. Am facut pe desteapta, desi o aveam pe ea dovada vie ca asa se va intampla, desi ea incerca sa ma faca sa nu trec prin aceleasi suferinte ca si ea, oferindu-mi ce ea a invatat. Am crezut ca pot face eu lucrurile altfel, am vrut sa-i demonstrez ca voi obtine pana la urma ce-mi doresc, iar ea m-a lasat sa vad singura ca avea dreptate si chiar m-a sustinut, mi-a aratat ce sa fac, cum sa fiu femeia care vroiam sa fiu. Si a avut dreptate. Am patit ca ea si acum imi pare rau pentru incapatanarea mea.

Nu voi mai face prostia asta din nou. Am inteles cat de usor se poate pierde tot si, din toate felurile in care am pierdut ceva dintr-o tampenie, asta e cel mai ridicol si, evident, cel mai dureros, pentru ca, in general, inainte sa pierd, obtineam si cate un rezultat, insa acum nu am obtinut nimic. Imi mai trebuia timp...

Oricum, cat de curand ma voi decide ce voi face acum, in ce parte o voi lua, si, daca in general, in momentele critice ale vietii mele nu scriam, pentru ca nu vroiam sa dau apoi explicatii pentru postari, de data asta nu voi mai disparea, ci voi scrie exact ce voi simti si nu-mi va parea rau.

Kisses,

Monica

Story

Mi-a venit ieri in minte o idee si azi am reusit, in sfarsit, sa o uniformizez in mintea mea, sa realizez ce-as vrea de fapt sa spun prin ea. Norocul meu e ca memoria mea e practic infailibila in a retine lucrurile precum asta, fiindca nu stiu ce m-as face daca ar da rateuri la asa ceva, cum a facut la alte lucruri pe care trebuia sa mi le amintesc. Pentru ca acum nu am timp sa ma ocup efectiv de asta, am scris doar o bucatica, care mi s-a parut esentiala pentru a-mi intelege personajele, si, pentru ca am de gand sa scriu din perspectiva femeii, care ar trai totul mai intens, am decis sa impart cu voi prima bucatica din perspectiva barbatului. Nu i-am oferit un nume, dar am stabilit ce caracter are, ce fel reactioneaza la intamplari, care sunt scopurile lui, de ce anume e mandru si ce-l inspaimanta, in timp ce femeia e ceva mai complexa, mai greu de realizat, in special pentru ca nu am un model dupa care sa o adaptez, asa cum am pentru barbat, asa ca am in minte doar o schita luata in fuga asupra felului ei de a fi.

Uitati primele ganduri ale personajului meu masculin:

"Este draguta, ce pot sa zic? Nu este poate tocmai ceea ce ma asteptam eu ca voi gasi - o copila atragatoare, dar care nu stie pe ce lume traieste, genul de care s-ar indragosti un batran ca el, caruia nu-i trebuie la o femeie altceva decat un fund bombat care sa-l faca sa se simta din nou tanar -, dar cred ca o prefer pe ea. Are ceva special, care ma intriga, ea a fost atenta la mine, nu ca celelalte, care doar se jucau pe telefon, si asta ma face sa cred ca ea nu l-a iubit niciodata pe batranul acela - era prea entuziasmata sa ma vada pe mine, ca si cum isi dorea ca el sa nu mai vina.

Indiferent in ce mod a ranit-o el, nu merita asta. Pare ca a adunat de-a lungul timpului o groaza de dezamagiri si de-asta imi pare rau ca pana si eu m-am jucat cu ea, ca i-am oferit afectiune atunci cand se astepta sa o resping si ca am respins-o atunci cand credea ca urma sa ma apropii si mai mult de ea. Sper doar ca am indreptat asta purtandu-ma apoi cu ea cu blandete si ca maine nu isi va pleca privirea ca toate celelalte, ignorandu-ma, pentru ca simt ca asta m-ar afecta mai mult decat ar trebui, desi nu inteleg pe deplin fenomenul asta. Stiu ca langa ea ma simteam altfel decat langa oricare alta femeie langa care am fost - ma simteam acasa alaturi ea, ca si cum locul meu din totdeauna era langa tanara asta care arata fragila ca o floare micuta, primavara devreme, dar care avea atata profunzime in privirile ei dulci, incat era evident ca avea in ea suficient de multa forta, ca nu avea nevoie de protectia ea sau a altcuiva. Imi dadea o senzatie de calm, de pace. De-asta vreau sa o vad si maine, fiindca pe ea nu vreau sa o bag in patul meu, ci vreau sa ii cuprind mana, sa simt in palma mea degetele acelea moi care azi imi gesticulau, in timp ce mergea zambitoare langa mine."

Stiu ca este un pic cam vag si prea sentimental. Initial am vrut sa conturez personalitatea lui puternical, caracterul independent, pentru ca asa este el, insa mi-am dat seama ca nu asta defineste povestea mea, nu cei doi oameni puternici si incercarea lor de a isi accepta reciproc experientele, diferentele dintre ei, ci farmecul de la inceput. Prima data, nu mi-am imaginat o femeie care vroia sa demonstreze tuturor ca, in ciuda aparentelor, era puternica si nu avea nevoie de un barbat pentru a fi fericita, pentru ca ea are scopuri, are vise, are propria ei viata, si un barbat plin de incredere in el, ci mi-am imaginat o tanara femeie cu privire calda, mergand langa un barbat ce denota maturitate, dar nu era rigid - genul acela care te face sa te simti protejata. Am vizualizat calmul acela dintre ei, pe care si-l transmiteau unul altuia, si asta e esential.

Kisses,

Monica

Summer things and more

Este din ce in ce mai cald, totul pare ca ia foc. Soarele straluceste exact asa cum mi-am dorit in fiecare zi timp de un an si stiu ca, daca acum as avea vreun motiv sa fiu trista, as putea vedea in sfarsit acea parte plina a paharului, asa cum nu puteam atunci cand afara erau multe grade sub zero si gandul de a iesi ma afunda si mai tare in depresie. Acum insa, imediat ma gandesc la soare, hot pants si bluze cu spatele gol, prin care ma pt bronza usor, la ochelarii de soare pe care mi-i doresc (cu rame rosii - niciun model nu e mai hot de atat), la inghetata si sandale sexy si parca viata e mai frumoasa.

Din pacate, nu m-am putut bucura de toate lucrurile astea prea mult pentru ca mi-am oferit timpul asta liber pentru a scrie. Am un puseu de ambitie si mi-am propus ca, in cele 30 de zile pe care mi le-am stabilit pentru a schimba la mine orice mai este de schimbat, sa termin de facut si ultimele modificari la cartea pe care am scris-o (am mai vorbit despre ea aici). Printr-o intamplare pe care initial am considerat-o nefericita, dar pe care acum o consider absolut fericita, epilogul si vreo 30 de pagini de dinainte de epilog au ajuns la 250 de km departare de mine, astfel incat am fost nevoita sa rescriu totul si asa mi-am dat seama cate lucruri trebuiau adaugate, cate lucruri trebuia sa invete personajul meu, prin cate schimbari trebuia sa treaca odata cu mine, iar acum am 232 de pagini, in conditiile in care in varianta initiala avea doar 207, si inca mai am pana la epilog.

Am facut toate modificarile astea si am adaugat atat de mult pentru ca, initial, nu aveam decat o imagine foarte "in mare" asupra felului in care o voi continua, apoi mi-au venit cateva idei. Imi amintesc exact cum: veneam cu tata cu masina de la bunici si am vazut o masina rosie. O Skoda din cate imi amintesc - voi intreba si va voi spune intr-o postare urmatoare si modelul. Si atunci mi-au venit cateva amintiri in mine, involuntar, mi-am creat o mica dorinta cu ce mi-as fi dorit sa se intample, am cautat motive pentru care dorinta ar fi putut deveni realitate si am inceput sa imi imaginez din ce in ce mai mult, pana cand am realizat ca acela era felul in care puteam continua. Acea masina rosie a fost inspiratia mea, acea masina rosie reprezinta continuarea cartii mele. Cand am ajuns acasa, era deja prea tarziu si tot ce vroaim era sa vorbesc cu barbatul pe care-l iubesc si sa dorm, pentru ca eram foarte obosita, insa in ziua urmatoare, am chiulit de la scoala (hai, ziceti ca voi n-ati facut asta niciodata) si am facut un rezumat a ceea ce vroiam sa se intample in al doilea volum. Am acum acest rezumat la mijlocul caietlui meu de teme de limba romana :). Si, pentru a putea continua in acel fel, a trebuit sa adaug unele lucruri.

Alte adaugari le-am facut pentru ca eu m-am maturizat si nu ma lasa sufletul sa nu imi maturizez in acelasi fel si personajul. Intamplator sau nu, am trecut prin aceleasi lucruri (desi mie mi s-a intamplat la un an aproape dupa ce am scris pentru prima oara intamplarea ei) si, chiar daca eu crezusem ca amandoua am fi depasite de o asemenea situatie, mi-am dat seama ca amandoua suntem mai puternice decat credeam eu, ca ne putem trezi la realitate si schimba si vom trece peste tot.

Mi s-a facut prima oferta de publicare, de curand. Inca nu am vorbit despre asta cu altcineva decat mama, dar sunt aproape sigura ca o voi refuza. As obtine recomandarea unui scriitor pe care il apreciez foarte mult, o persoana candva foarte apropiata mie ar face o apreciere critica, ceea ce poate este mai mult decat ma asteptam, insa voi avea jos, pe coperta, numele unei edituri practic necunoscute, si sunt mai ambitioasa de atat. Nu am muncit aproape in fiecare zi timp de doi ani la cartea asta pentru a-i oferi atat de putin, dupa ce am pus in ea toate amintirile, toate sentimentele mai mult sau mai putin frumoase, toate parerile, convingerile si dorintele mele. Nu ma pot multumi cu atat de putin, asa ca, imediat ce va fi gata (mi-au mai ramas 27 de zile), imi voi incerca norocul si la alte edituri, mai mari, si am incredere. Stiu ca pot fi buna, dar vreau sa fiu cea mai buna.

Kisses,

Monica

Back

Ok, a trecut mai mult timp decat ma asteptam, nu doar o saptamana-doua asa cum va spusesem, dar acum am revenit si nu cred ca plec prea curand.

Am trecut pri multe momente de furie, deznadajduire, etc., dar de cele mai multe ori nehotarare si ati putut vedea asta datorita faptului ca am sters ultima postare. Nu era momentul chiar atunci sa reincep sa postez, eram doar intr-unul din acele momente de entuziasm fara rost. M-am imbatat cu apa rece, cum s-ar zice. Acum, insa, am incredere ca voi obtine mai mult de atat. Da, poate ca din superstitie doar am incredere in mine, si nu ma mai bucur inainte de timp, desi nerabdarea imi sta in caracter.

Ma bucur enorm ca pot impartasi lucrurile care se intampla in perioada asta, plina de momente critice, cu voi.

Pentru ca sunt multe lucruri despre care nu v-am vorbit din cauza absentei mele de pe bloh, voi posta ceva mai des.

Kisses,

Monica