luni, 25 ianuarie 2010

Life


Mulţi ar putea spune că viaţa este un drum către nimic, o cenuşă aruncată în uitare, un lung şir de fapte de care cineva poate îşi va aminti, poate nu. Ar putea fi aşa, dar nu merită să gândeşti în felul acesta, adevaărul este că viaţa este un drum către fericire, tot ceea ce facem în viaţă este pentru a ajunge în cele din urmă la ceea ce caută orice om: fericirea. Poţi să ai orice îţi doreşti, dar dacă ajungi la sfârşitul vieţii relizând că nu eşti fericit, ţi-ai pierdut viaţa şi nu mai ai cum să dai timpul înapoi. Mulţi îşi doresc să se întoarcă în trecut pentru a fi mai buni, pentru a se schimba, dar pentru ce? De ce trebuie să faci imposibilul pentru a fi mai bun? De ce schimbarile nu se pot întampla acum?
Până la urmă, probabil că toţi, aflaţi în faţa sfârşitului, ne-am dori să dăm timpul înapoi, să mai trăiam încă o dată toate clipele frumoase şi să realizăm că viaţa este mult prea scurta pentru a ne permite luxul de a ne plictisi sau poate că doar sfârşitul ne-ar convinge să ne trăim viaţa fără să ne fie teamă, să iubim mereu cu aceeaşi intensitate ca la început, să avem curajul să afişăm zambete sincere, să îndrăznim să spunem „te iubesc” atunci când o simţim.
Adevărata viaţă frumoasă este atunci când iubim şi suntem iubiţi şi acea intensitate a sentimentelor pe care ni-l provoacă puterea unei iubiri aflate la început este cu siguranţă cea mai frumoasă senzaţie din lume, dacă am simţi-o în permanenţă am simţi întotdeauna că am găsit acea fericire dumnezeiască după care tânjim pe tot parcursul vieţii.
Iubirea este cel mai frumos lucru din viaţă, incomparabilă cu orice altceva de pe lume.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu