Dor

În ultimul timp, sentimentul prezent în permanenţă în sufletulmeu este dorul. Îl trăiesc zilnic, la intensitate maximă, îşi face simţită prezenţa mereu, mă torturează cu gânduri şi amintiri, dar cred că are şi o parte oarecum bună - nu mă lasă nicio secundă să uit ce şi cât de mult iubesc.
Cel mai rău e că mă devastează, mă prăbuşeşte cu totul, pentru că nu mi-e dor de un singur lucru, sunt atâtea şi atâtea lucruri de care sa-mi fie dor...
În primul rând, cel mai tare mi-e dor de băiatul pe care îl iubesc, pentru asta blestem zilnic nenorociţii aceia de 246 de kilometrii care ne despart. Cu fiecare zi care trece fără să-l văd, dorul creşte, uneori îmi vine să ţip, mai ales atunci când mă trezesc din vreun vis frumos (să se înţeleagă, vise frumoase am numai când EL este prezent în ele) şi realizez că nu e lângă mine, că nu-l pot simţi, nu-l pot săruta, nu-i pot spune cât de mult îl iubesc. Alteori, îmi vine să plec de nebună, să mă duc la el, să fiu acolo măcar pentru o oră. Cel mai des, îmi vine să plâng. În ultimul timp plâng din orice, de dor, de durere, de fericire (asta nu a mai fost de mult), de furie, de draci pur şi simplu... Dar nu vreau să plâng de dorul lui, într-o zi va fi din nou aici şi totul va fi ok, mai bine visez. Da, majoritatea viselor mă fac să plâng, dar mai bine îmi visez îngerul, mai bine îl simt aproape...
Apoi, mi-e dor de soare, mi-e dor să-mi simt pielea umplându-se cu razele lui calde, mi-e dor să-l văd din nou strîlucind pe cer. Probabil şi dorul de soare vine tot de la dorul iubitului, pentru că în ziua în care ne-am vazut a fost cel mai puternic soare (culmea, iarna) şi când mă gândesc la soare, e imposibil să nu mă gândesc la EL, că a luat soarele cu el când a plecat...că a plecat...şi uite aşa mă fac eu să plâng...
De asemenea, mi-e dor de vară, de fericirea aceia nebunească pe care o simţeam atunci şi plutea în aer (şi probabil pluteam şi eu), de plajă, de cluburi, de nebunii, de îngheţată şi de muzică, de frumuseşea acelor clipe...
Mi-e dor să dansez. Nu am mai simţit de mult bum-bum-ul inimii mele după ce am dansat, nu am mai simţit acea libertate a dansului. Desigur, mă refer la dansul în cluburi, dansul liber aşa cum ştiu şi cum vreau, nu pot urma nişte paşi, e prea aiurea să transformi ceva atât de frumos în ceva atât de greu. Vara trecută era super în cluburi (şi am fost în cele mai tari cluburi din ţară, de la Lady Dy, la Vanilla şi Ice Cub), atomsferă nu glumă. Ce poate fi mai frumos decât să dansezi pe hiturile verii, să te laşi purtată de ritmul ameţitor?
Mi-e dor de prietena mea cea mai bună. Culmea, persoanele la care ţin cel mai mult trebuie să fie la sute de kilometrii departare de mine. Mi-e dor de zilele în care ieşeam împreună, ne cumpăram singure flori, ne plimbam şi povesteam, de nopţile din cluburi împreuna (nu singure, desigur), de orele pe care le petreceam la "un suc", de tot ce a fost atât de frumos.
Mi-e dor de mare, de valurile ei superbe, de caldura, de rasăriturile ireale. Ea e incomparabilă cu Dunărea lângă care trăiesc eu dintotdeauna. Dunărea e rece şi străină, e cenuşie, fără nisip, fără viaţă. Ce ar putea fi mai frumos decât un răsărit la malul mării cu iubitul? Asta mi-aş dori sa se realizeze, poate de întâi mai, drept cadou de ziua mea...
Vouă de ce vă e dor? Ce vă lipseşte cel mai mult pe lumea asta?