A day

Ziua de azi a fost una oribilă. De la început la sfârşit!
M-am trezit la 7:26 din cauza durerii. Am observat ca acea tăietură rămasă de la operaţia de apendicită se umflase urât de tot şi mă durea teribil.
În scurt timp, am văzut cel mai oribil lucru posibil: operaţia se spărsese şi din ea curgeau şiroaie de sânge, care în câteva minute s-au adunat pe hainele mele, în pat, peste tot.
M-am întors la spital, de data aceasta nu pe picioarele mele, ci dusă în braţe de tata. În maşină, am început să plâng. Probabil că toată lumea îşi imagina că eu plângeam de durere, dar nu era aşa, durerea aceea fizică de atunci nu reprezenta nici măcar un sfert din durerea psihică prin care am trecut. Plângeam de frică. De frică pentru ceea ce urma să se întample, de faptul că urmau să înfigă din nou ace în mine, urmau să mă taie din nou, urma să mă doară şi mai rău, probabil să mai stau din nou în spital nu ştiu cât timp şi să mi se întample orice era mai rău.
Pentru prima oară, am fost dusă cu un cărucior cu rotile. Pe culoarul spitalului, lumea se uita ciudat la mine, ba cu milă, ba întrebător.
Am fost văzută de chirurgul care m-a operat, probabil singurul care m-a consultat cu puţintică milă. În faţa lui, tremuram. Răspunsul pe care urma să-l primesc mă îngrozea. Şi eram acolo, singură... După ce şi-a dat cu părerea, m-am liniştit, totul era ok.
O asistentă mi-a curăţat acea tăietură. Dureros, fără nici cea mai mică umbră de milă. Pentru prima dată în viaţa mea, am ţipat de durere. După ce m-a curăţat cu apă oxigenată şi tot felul de substanţe, am văzut pe acea tăviţă o grămadă de sânge. Sângele meu...
Am ajuns acasă, dar lucrurile nu au mers spre bine, sângele a continuat să curgă, a umplut pansamentul pus de acea asistentă şi chiar la depăşit. Din nou mi-am văzut sângele scurgânduse dureros...
Mâine, voi fi din nou la spital. Poate va fi ca azi, poate va fi mai rău. Oricât aş spera, ştiu că mai bine nu va putea fi.
Cel mai dureros lucru a fost că azi nu i-am auzit vocea iubitului. Acest lucru mi-a adus disperare şi a crescut dorul, simţeam că mă topeam de dorul lui, deşi eu mi-aş fi dorit să mă topesc în braţele lui. Asta a făcut agonia şi mai apăsătoare...