I was so wrong...

Zilele astea, de cand nu am mai postat, am scris cate o postare pe zi, daca nu mai multe, si le-am sters pe fiecare pentru ca mi se parea ca nu erau potrivite. Nu stiam ce era gresit in ele - eram sincera in ele, spuneam exact ceea ce simteam, care era zidul invizibil de care ma tot loveam cu putin timp inainte sa public postarea? -, insa mi-am dat in sfarsit seama ca era pur si simplu bucuria prematura. Daca publicam vreun gand pe care l-am incercat in zilele astea, era ca si cum imi luam victoria inainte de timp si eu nu sunt asa, eu tin al naibii de mult la superstitie si nu imi permit sa sper prea mult, sa ma gandesc macar la ce s-ar putea intampla, sa vorbesc despre dorintele mele. Asta, bineinteles, nu ma lasa sa traiesc cu-adevarat momentul, pentru ca fug imediat la urmatorul, care s-ar putea sa fie o nenorocire si stralucirea prezentului se pierde, la fel si relaxarea mea, dar dezamagirea nu ma mai uimeste, nu ma mai loveste cu toata puterea ei.

Totusi, am primit sfaturi de la niste oameni, oameni care parca stiu exact ce-ti doresti, ce e in inima ta, si in zilele astea efectiv am trait clipa, iar cand am iubit, am iubit cu tot sufletul, cand am scris, am scris si am multumit lui Dumnezeu pentru ideile mele, am facut exact ceea ce faceam si m-am bucurat pentru asta si a fost minunat, m-am simtit linistita, si nu in felul in care o faceam pana atunci. Am simtit ca toate lucrurile alea oribile nu mai erau. Acum, insa, as vrea sa nu fi facut asta, sa nu fi existat zilele astea pentru ca am ajuns aici, dupa atata munca, si vad ca n-am obtinut nimic, dar, la naiba, nimic. Este ca un drum inchis la care tot ajung, indiferent ce drum aleg si ce fac. Am fost in toate felurile, m-am purtat de la dragut la insuportabil, am fost blanda, iritabila, iubitoare, sarcastica, am schimbat totul, am asteptat sa se intample ceva fara sa fac nimic, am invatat, am mers pe convingerile altora, am urmat sentimentele mele, insa toate astea m-au adus tot aici. Imi amintesc ca era un joc in care trebuia sa alegi un drum din trei si doua erau gresite, iar unul te ducea la o comoara sau nu stiu ce naiba. Drumurile mele de ce sunt toate gresite?

Pana la urma, mi-am dat seama unde am gresit sau cel putin cred ca am facut-o pentru ca totul este prea incert, prea schimbator ca sa fiu sigura daca vreo alegere este cu adevarat corecta. O femeie cu mult mai multa experienta decat mine, o femeie care cunoaste intr-adevar barbatii, mi-a dat un sfat, mi-a spus ca a facut si ea l-a fel ca mine si m-a avertizat ca aici voi ajunge. Mai patisem asta de cateva ori - ma chinuisem pentru a ramane cu lacrimi si nimic mai mult -, dar n-am fost de acord cu ea. Am facut pe desteapta, desi o aveam pe ea dovada vie ca asa se va intampla, desi ea incerca sa ma faca sa nu trec prin aceleasi suferinte ca si ea, oferindu-mi ce ea a invatat. Am crezut ca pot face eu lucrurile altfel, am vrut sa-i demonstrez ca voi obtine pana la urma ce-mi doresc, iar ea m-a lasat sa vad singura ca avea dreptate si chiar m-a sustinut, mi-a aratat ce sa fac, cum sa fiu femeia care vroiam sa fiu. Si a avut dreptate. Am patit ca ea si acum imi pare rau pentru incapatanarea mea.

Nu voi mai face prostia asta din nou. Am inteles cat de usor se poate pierde tot si, din toate felurile in care am pierdut ceva dintr-o tampenie, asta e cel mai ridicol si, evident, cel mai dureros, pentru ca, in general, inainte sa pierd, obtineam si cate un rezultat, insa acum nu am obtinut nimic. Imi mai trebuia timp...

Oricum, cat de curand ma voi decide ce voi face acum, in ce parte o voi lua, si, daca in general, in momentele critice ale vietii mele nu scriam, pentru ca nu vroiam sa dau apoi explicatii pentru postari, de data asta nu voi mai disparea, ci voi scrie exact ce voi simti si nu-mi va parea rau.

Kisses,

Monica