Am avut un inceput timid. Toate blogurile pe care le creasem pana atunci si pe care le-am uitat intre timp, care nu au avut, cred, mai mult de o postare, fusesera sortite insuccesului. Ce a facut ca Purple Dreams sa reziste atat de mult timp? Probabil faptul ca am pus cate un pic din sufletul meu in fiecare postare.
Imi amintesc ca, intr-o seara, citeam pe blogul iubitului meu, pe care abia il cunoscusem si care era teren necunoscut mie. Stiti, este genul de om pe care, intrand in viata ta, nu-l mai uiti niciodata. Iesea din tiparul tuturor oamenilor pe care-i cunoscusem pana atunci, asa ca blogul sau, in care de altfel se descarca, ma fascina. Asadar, i-am spus ca vreau si eu sa-mi fac un blog. In aceeasi seara, a aparut Purple Dreams si, de asemenea, prima postare, in care va vorbeam despre cat de mult uram iarna. Nu pot sa spun ca acest lucru s-a schimbat.
De atunci s-au intamplat foarte multe lucruri.
V-am aratat una din poeziile scrise de mine. V-am promis ca voi posta si altele, insa se pare ca am ales sa le pastrez pentru mine, pe masura ce le-am scris.
Am pepetrecut primul Valentine's Day alaturi de voi, vorbindu-va despre iubirea mea. Cel de anul trecut a fost un dezastru absolut. Sa speram ca anul asta va fi ceva mai...special.
V-am vorbit despre operatia mea de apendicita si apoi despre ziua in care am facut complicatii.
A urmat, in aprilie 2010, o postare despre despartire, pe care am scris-o cu disperare. Acum nu prea sunt mandra ca am scris, fie si asta, in acea perioada, caci viata mea era foarte data peste cap.
Mi-am pierdut o prietena care, desi a fost in viata mea pentru doar cateva luni, mi-a schimbat-o mult. Ma gandesc acum ca poate ii atribui calitati, culori, experiente pe care ea nu le are cu adevarat, caci nu am cunoscut-o suficient. Ea mi-a inspirat unul dintre cele mai frumoase personaje pe care le-am creat vreodata, prietena cea mai buna a personajului principal al cartii mele. In tot acest timp, personalitatile celor doua s-au combinat in mintea mea, asa ca acum nu sunt foarte sigura daca ma gandesc la adevarata L. sau la un personaj care a imprumutat unele trasaturi si poate idealul a ceea ce mi-as fi dorit eu sa fie ea pentru mine. Cu acest personaj am petrecut insa mult mai multe clipe decat cu ea, a devenit o parte a familiei mele. Amintirea lui L., care s-a estompat, s-a transformat in ceva foarte frumos, foarte creativ. Durerea aceea s-a stins. N-am trait cu regretul tot acest timp.
Am revenit dupa cateva luni de absenta, in care am inceput efectiv sa ma pun pe picioare dupa acea avalansa in care totul in viata mea a fost daramat.
V-am prezentat un moment de depresie. Cred ca doar odata am mai fost atat de terminata ca atunci.
V-am spus cum imi doream ca oamenii sa-si aminteasca de mine.
Am vorbit despre blogul Stefaniei, pe care l-a sters, insa care intotdeauna va ramane special in amintirea mea, caci Steph mereu va fi prima mea prietena din sfera Twilight fanfiction-ului.
V-am prezentat atat motivele pentru care imi place toamna, cat si pe cele pentru care nu imi place.
V-am spus, cu cea mai mare fericire, ca imi terminasem cartea si va vorbeam despre ea.
Am scris un post luuung despre desing vertimentar, un vis la care am renuntat insa. Am facut curatenie acum cateva zile si am gasit o schita. M-a durut.
V-am vorbit despre rochiile lui Alexander Mc Queen si despre cartea "Devil Wears Prada"
Am scris despre"The Vampire Diaries", despre care insa mi-am schimbat parerea.
Am facut un top al celor mai frumoase femei din lume.
Intram cu optimism in 2011, nestiind ce ma astepta.
Am vorbit despre Tayor Swift, pe care inca o iubesc.
Am stabilit care era motto-ul meu, "forbidden to remember, terrified to forget". Intre timp, m-am lovit de alte experiente, acum alte lucruri ma motiveaza. Va voi vorbi si despre asta la un moment dat.
Am scris despre pantofii Louboutin, blogurile de fashion pe care inca le urmaresc si despartirea lui Ashley Greene de Joe Jonas.
V-am facut cadou o secventa din cartea mea, scrisa din perspectiva unui alt personaj decat cea din a caruia scriu in general.
Am scris despre stilul meu vestimentar.
Am scris o postare plina de furie, dupa o cearta careia i-am dat prea mare importanta.
Venea primavara, cu o despartire si scriam despre acest lucru, sub influenta unei mari cantitati de durere. Inca nu stiu daca a fost bine sa scriu despre asta sau nu, dar cred ca m-a ajutat oarecum sa ma impac cu propriile mele emotii. Bineinteles, a fost inteleasa gresit, asa ca am scris o noua postare, ca raspuns la comentariile primite.
Mi-am luat apoi o pauza, pentru a-mi pune ordine in ganduri.
V-am oferit o a doua povestioara, o frantura dintr-o idee care-mi venise la acel moment.
Perioada urata continua si scriam despre greselile pe care le facusem si apoi despre una din noptile mele de cosmar.
Ii dedicam o postare unei prietene, apoi imi faceam planuri de vacanta.
Stabileam 30 de lucruri pe care, ca femeie, trebuie sa le ai si 30 de lucruri pe care, ca femeie, trebuie sa le stii.
Ma gandeam sa va parasesc. Apoi, ma razgandeam.
Eram marcata de moartea lui Andy Whitfield.
Vorbeam despre Adele, Florence Welch, Leona Lewis si Lykke Li.
Scriam despre povestea de dragoste a unei prietene, imaginandu-ma in locul ei.
Venea Craciunul, moment in care nu am fost tocmai fericita. Desi "voi plange sub brad" se voise a fi o metafora, exact asa s-a intamplat.
Alcatuiam o retrospectiva a anului 2011, cu bune si cu rele.
Imi stabileam rezolutiile pentru noul an.
Si, in sfarsit, vorbeam despre filmele pe care le-am vazut in 2011.
Sper ca acesti ani au fost la fel de minunati pentru voi cat au fost si pentru mine. Va multumesc ca ati fost alaturi de mine, ca ati facut Purple Dreams un mod de viata pentru mine si ca l-ati facut sa creasca atat de mult!
Va iubesc!!!
Monica
